Macovei: Propunerea ministrului Pivniceru privind numirile de la CCR este lipsită de logică

Propunerea ministrului Justiției ca doar Senatul și Camera Deputaților să numească judecători la CCR este ilogică și că ar afecta balansul puterii, în opinia europarlamentarului PDL Monica Macovei.

”În primul rând, Constituția prevede că președintele, Senatul și Camera Deputaților numesc judecători la Curtea Constituțională. Este o greșeală pentru că și Camera Deputaților și Senatul sunt tot instituții politice, formate din politicieni. Deci nu are nicio logică chestia asta, este doar împotriva președintelui. Dacă ai trei instituții formate din politicieni, Cameră, Senat și președinte, care este logica să scoți pe unul din joc? Este un balans al puterii”, a explicat Macovei, luni, într-o intervenție pe B1 TV.

Macovei a explicat că prin această modificare doar Legislativul ar face numiri la CCR, fiind exclus președintele, care face parte din Executiv.

”Prin această propunere, Mona Pivniceru reprezintă PNL-ul și USL-ul care au pus-o acolo, iar faptul că și doamna Pivniceru este propusă la CC, în condițiile în care niciodată nu a dovedit că știe dreptul constituțional. De când este ministrul Justiției, tot ceea ce a făcut a fost catastrofal. Nu a fost capabilă să ducă la final o procedură transparentă de numire a procurorului general și șef al DNA pentru că a ascultat de factorul politic. Și în rest nu a făcut nimic”, a conchis aceasta.

Potrivit lui Pivniceru, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să reprezinte, echilibrat, puterile statului: legislativă, executivă şi judecătorească.

„În prezent şase judecători sunt reprezentanţi ai Parlamentului, trei ai Camerei Deputaţilor şi trei ai Senatului, plus trei ai preşedinţiei. Şi rezultă limpede că în această compunere ei nu asigură echilibrul între puteri şi controlul reciproc al puterilor. Prin urmare cred că prima chestiune de la care trebuie să pornim este dacă acest organism situat deasupra puterilor în stat nu ar trebuie să aibă în compunerea sa câte trei reprezentanţi ai fiecărei puteri”, a declarat ministrul Pivniceru.

Şi premierul Victor Ponta vrea o modificare a structurii Curţii, dar numai dacă aceasta se face prin consens politic.

„Poate fi o soluţie bună. Poate fi şi o soluţie cea pe care am mai spus-o şi la care ţin: aceea de a restrânge aria celor care pot să ocupe această funcţie, de exemplu, doar la magistraţii de la Curtea Supremă. Deci putem să discutăm dar vreau, la modificarea Constituţiei, să fim foarte, foarte, foarte prudenţi şi atenţi atunci când umblăm sau schimbăm ceva la Curtea Constituţională pentru că imediat fripturiştii vor sări să ne acuze că vrem să facem ceva Curţii Constituţionale. Nu vreau să facem nimic rău. Dacă există un acord al tuturor părţilor, inclusiv al CCR, legat de îmbunătăţiri facem. Dacă nu, nu pentru că n-am nevoie să mai dau subiecte scandalagiilor”, a declarat Ponta.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.