Madridul sprijină integrarea României în spaţiul Schengen

La data de 23 octombrie 2013, o delegație a Ministerului Justiției condusă de ministrul Robert Cazanciuc efectuează o vizită de lucru la Madrid. Vizita se înscrie în demersurile comune de aprofundare a cooperării bilaterale sectoriale privind dezvoltarea relaţiei romano-spaniole într-o logică de parteneriat strategic.

Principalul moment al vizitei l-a constituit întrevederea cu omologul spaniol, Alberto Ruiz Gallardon. Demnitarul român are, de asemenea, întâlniri cu Procurorul general Eduardo Torres-Dulce, președintele Comisiei pentru Justiție din Congresul Deputaților, Alfredo Prada Presa şi o întrevedere cu Angel Yuste Castillejo, secretar general, şef al Secretariatului General pentru Instituții Penitenciare din Ministerul spaniol de Interne. De asemenea, delegația română va vizita Centrul Penitenciar Madrid VII Estremera, cel mai recent centru – standard, înființat în 2008.

Agenda discuţiilor dintre cei doi miniştri de justiţie a inclus teme europene de actualitate, aflate în dezbaterea Consiliului UE precum spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, evoluţiile negocierilor privind protecţia datelor personale, propunerile privind înfiinţarea Parchetului European şi consolidarea Eurojust. Totodată, au fost abordate şi teme de interes reciproc aflate în atenţia celor două state cu privire la reforma sistemelor de justiţie, lupta împotriva corupţiei, aspecte vizând cooperarea judiciară în materie civilă şi penală, cât şi problematici care vizează comunitatea românească în Spania.

În cadrul întâlnirii, ministrul spaniol a reiterat sprijinul guvernului de la Madrid pentru integrarea României în spaţiul Schengen, apreciind eforturile executivului român întreprinse în domeniu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.