Maia Morgenstern. Discuţie agreabilă
Maia Morgenstern este o actriţă atât de înalt apreciată în lumea internaţională a cinema-ului încât idealul ei e uniform cu idealul actului artistic universal, ce nu va fi niciodată sub mode şi vremi, ci oricând peste ele!
Timpul, înaintea unei întâlniri cu actriţa, aduce bătăi frigide inimii, iar drumul spre ea e un gheţar, aşteptându-te să ai a face cu o personalitate granitică, înaltă, ca un castel sobru, în faţa căreia omul simplu primeşte disproporţionat dreptul şi curajul de a murmura. Nici gând de aşa ceva!
Actriţa Maia Morgenstern nu joacă o poetică a sublimităţii feminine, a bunătăţii şi frumuseţii morale, în rolrile sale, aşa este ea! Un om frumos, un om blând, bun, generos, fin, elegant… Dacă ar juca zâne, nu ar trebui să recurgă la efortul clădirii unui portret ideal, aşa este! Are drumuri de exprimare în conversaţie de la inimă la inimă. Vorbirea ei e ca sunetul violoncelului, cald, lin, suav. Îi poţi spune, o poţi întreba, o poţi privi, o îndrăgeşti din prima clipă şi pleci de la ea bogat cu o admiraţie pe care inima o cere ca pe doctorie! Necrezut de agreabilă discuţie e aceea cu actriţa Maia Morgenstern!
Actorul are încă o viaţă dată lui de propriu-i har: viaţa scenei. La clădirea temeliei spirituale a acestei vieţi lucrează zidarul ancestral ce este aşezarea natală, una singură pentru oricare om – nu există mai multe localităţi natale ci numai una! Ce denumire are aceea a dumneavoastră?
M-am născut în Bucureşti, am copilărit în Bucureşti, trăiesc în Bucureşti. Asta nu înseamnă că nu mă deplasez, că nu exist şi-n alte locuri din ţară, de mai aproape, de mai departe din ţară, din străinătate, dar locul unde am văzut lumina zilei este în Bucureşti. Am deschis şi eu ochii şi sufletul în Bucureşti şi-mi plac foarte multe lucruri, şi-mi displac tot atâtea lucruri, dar, în orice caz, de fiecare dată mi-e dor să mă întorc în Bucureşti.
Mama şi tatăl dumneavoastră sunt economia tezaurului spiritual, sporită de educaţie, iubire, trudă, uneori sau cel mai adesea, şansă… În măsuri variate, acest testament înseamnă cărămizi şi soartă pentru zidirea vieţii fiecăruia. Cât de mult au însemnat pentru dumneavoastră părinţii? Alegerea şi păşirea drumului destinului dumneavoastră are dependenţă de ei?
A vorbi despre părinţi, despre ce-nseamnă ei, despre ce au sădit, despre ce-au lăsat, despre ce-au aşteptat de la mine, copil fiind, şi-apoi adult, matur, cu speranţe, cu promisiuni ale viitorului, cuvintele cred că sunt puţine, palide, mărunte… Amintirea părinţilor mei este vie, recunoştinţa mea pe care n-am ştiut s-o manifest, cred că n-am ştiut s-o port, Doamne iartă-mă pentru această confidenţă, n-am ştiut s-o port la adevărata ei dimensiune, n-am ştiut s-o arăt părinţilor mei pentru tot ce-au făcut pentru mine, n-am ştiut să le-o arăt atâta cât ar fi meritat, cât ar fi trebuit atunci când trăiau şi cât trebuie azi. Dar, poate că asta este o condiţie a înţelegerii, a conştientizării a tot ce-au lăsat, tot ce ţi-au dăruit, tot ce-au clădit părinţii tăi în tine, în ani, în timp, cu momente de negare, cu momente de revoltă, cu momente de duioşie, momente de slăbiciune, când îi căutai, şi-apoi nu-ţi era uşor… părinţii reprezintă sprijinul tău cel mai ales… chiar şi acum când nu mai sunt, părinţii mei sunt sprijinul meu de nădejde! Deşi mă cert de multe ori cu ei în gând, şi de multe ori le reproşez foarte multe lucruri, sunt în continuare sprijinul meu!
Maia Morgenstern (reverențe pentru colecția pusă la dispoziție de către o artistă a profesiei fotografice, frumoasă la făptură corporală, frumoasă la inimă, frumoasă la cuvântul vorbit, frumoasă la fapta promisă și transfigurată în act, Oana Monica Nae)
Casa părintească, pentru fiecare este nucleul localităţii natale, aşa cum această localitate e mijlocul pământului, pe când familia e centrul lumii. Vă ţine treze amintirile casa în care v-aţi născut? Prietenii din copilărie vă recheamă? Aţi pornit pe drumurile destinului artistic oţelită de energia şi vitalitatea sevelor absorbite de rădăcini? În decursul anilor acumulărilor experiențelor de viață și profesionale, această energie s-a manifestat în sincronizare și reciprocă înrâurire?
E complicat de vorbit despre casa copilăriei. Am copilărit în mai multe locuri. Am copilărit într-o casă ce nu era cine ştie ce grozavă şi condiţiile erau poate improprii creşterii unui copil, şi era greu, şi erau vremuri de sărăcie. Părinţii, mai ales mama, încercau să ne facă simţite cât mai puţin neajunsurile, lipsurile, greutăţile – mama, ţin minte, încerca să compenseze cu bună dispoziţie şi cântece, cu, pur şi simplu, dragoste de viaţă şi ambiţia de a trăi demn; tata, apoi, cu un orizont cultural tulburător. Asta este de fapt casa părintească. Locuiam undeva pe „Occidentului”, apoi am locuit undeva într-un bloc, iarăşi impropriu, iarăşi plin de igrasie, iarăşi… Copilăria mea şi casele copilăriei au fost marcate de frig, am îndurat frig, asta cred că ar putea fi una din trăsăturile caselor copilăriei mele. Prieteni din copilărie am, sau… de când eram foarte, foarte tânără… şi mă aflu alături de ei, şi ne gândim, ne chemăm, ţinem aproape. Ei sunt, iarăşi, un sprijin de nădejde.
Cumpăna, înzestrările, şansele viitorului dumneavoastră s-au ales în anii de şcoală, s-au deschis şi clarificat pe rând, ori dintr-o dată, covârşitor, într-un moment anume…? De la clasele primare, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică au fost răspântii sau a fost o cale croită drept şi ferm…?
Nu ştiu cum am pornit pe drumul destinului artistic…! Extrem de confuză, extrem de temătoare, de vulnerabilă, fără o concepţie foarte, foarte bine argumentată, foarte fermă, tatonând, încercând cu foarte multe spaime, foarte multă emoţie, suficientă neîncredere în forţele proprii, iar unul din îndemnurile tatălui meu, modul tatălui meu mi-a fost în viaţă şi reprezintă şi acum cunoaşterea şi încrederea în forţele proprii, respectul de sine. Este, cred, un bagaj extrem de important ce m-a-nsoţit. Clasele primare, şcoala… iarăşi, schimbându-mi locuinţa de câteva ori, am învăţat în mai multe şcoli, am întâlnit mai mulţi profesori, am întâlnit mai multe metode. A fost un drum sinuos. N-am fost o elevă strălucită, n-am iubit matematica, nici matematica nu m-a iubit pe mine, chiuleam de la ore, ca să pot citi în biblioteca şcolii, Şcoala Generală de Fete, „Zoia Kosmodemianskaia”, pe vremea mea, apoi, când nu mai ţinea cu chiulul luam cărţile împrumutate de la bibliotecă şi le aşezam sub caietul de fizică în care nu ştiu ce făceam… nişte semne fără de înţeles pentru mine şi pentru profesor…! Ţin minte, un coleg mi-a făcut chiar o caricatură, cum citeam eu pe sub bancă literatura ce mă interesa.
Studiile superioare de teatru şi cinematografie sunt în ce vă priveşte temeinicia profilului dumneavoastră prezent, de actor celebru?
Cred că studiile, vorbim de studii superioare de teatru şi cinematografie, sunt o temelie importantă. Cred în studiu, cred că studiile nu se termină niciodată. Chiar dacă a fost încheiată o anumită etapă, chiar dacă am absolvit, cred că a studia, a încerca să-ţi îmbogăţeşti bagajul de cunoştinţe, orizontul, ar trebui să fie o preocupare permanentă. Nu ştiu cum e cu profilul meu de actor celebru…! În orice caz, căutarea surselor de inspiraţie, cercetarea cu atenţie, cu interes şi onestitate a ceea ce e nou, ceea ce-i proaspăt, ceea ce e altfel decât ceea ce ai învăţat cum era pe vremea ta, deşi esenţă a studiilor actorului, până la urmă, rămâne adevărul pe care îl cauţi în personaje. Metodele, modul de comunicare poate să se schimbe şi se schimbă, dar preocuparea pentru studii eu cred că ar trebui să rămână vie.
Maia Morgenstern şi maestrul Radu Beligan, două strălucitoare stele ale teatrului şi cinema-ului românesc, unii dintre actorii mari ai Teatrului Naţional din Bucureşti, care vor strălumina în istoria solară a tuturor timpurilor, ce s-a scris, se scrie azi şi se va scrie în viitor cu nume de aur şi patrimoniale
Pe lângă talent şi studii există la dumneavoastră o asumare mai mult a trudei şi seriozităţii, niciodată inversabile ca ordine ci pe aceeaşi treaptă cu cele dintâi?
Pe lângă talent şi studii nu cred că aş vorbi de trudă, cred că este vorba despre preocuparea, atenţia şi felul în care consider că trebuie să-mi pregătec rolurile, apariţiile, spectacolele şi cred că, dacă ar fi să se măsoare talentul, deşi talentul nu se poate măsura, dacă ar fi aşa, într-un scenariu fantezist, este vorba despre timpul pe care ţi-l acorzi, ca un privilegiu, studiului, perfecţionării, implicării, dăruirii cu care te aproprii de un personaj sau altul, de un rol sau altul, de un proiect sau altul.
Maia Morgenstern apreciată și decorată de către Majestatea Sa Regele Mihai (însemnele regale au fost înmânate de către ASR Principesa Moștenitoare Margareta – după titulatura perioadei respective)
Filmele şi piesele de teatru în care aţi jucat vor avea viaţă nesfârşită. Sunt absorbite în ele viaţa, aspiraţiile, trudele dumneavoastră, în formă, în spirit, valoare şi orizont. Aveţi un repertoriu vast ce sporeşte an cu an. Întreaga dumneavoastră carieră artistică nu pare să oglindească o irosire a niciunei clipe de viaţă. Timpul curgător construieşte urme. Aţi simţit vreodată o obosire?
Sigur, oboseala îşi spune cuvântul de multe ori şi e foarte bine că se întâmplă aşa, e foarte bine şi trebuie să recunoşti aceste momente când oboseşti, când ţi-e greu, când trebuie să te opreşti, când spui „stop!”, e o nevoie a fiinţei – organism, minte, spirit, din ce-i compusă fiinţa asta – de a lăsa la o parte ceea ce poate să devină rutină, un fel de perpetuu mobile ce nu există şi rişti să te repeţi, să intri în stereotipii şi-atunci să-ţi recunoşti oboseala, să-ţi respecţi propria oboseală e o formă de respect faţă de sine.
Aurel V. ZGHERAN
Aurel V. Zgheran cu Maia Morgenstern la Teatrul Evreiesc de Stat, Bucuresti, 13 februarie 2015 și la Palatul Elisabeta, 10 Mai 2015