Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Majorarea la 200 lei a cuantumului alocației pentru copii, respinsă de aleșii neamului

Publicat: marți, 19 septembrie 2017

Camera Deputaților a respins, marți, propunerea legislativă inițiată de PNL privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocației de stat pentru copii.

Comisia pentru muncă a propus respingerea inițiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, „întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare”.

La dezbateri, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a spus că proiectul de lege este copy-paste după un proiect inițiat de el într-o sesiune anterioară. Potrivit lui Ciuhodaru, proiectul inițiat de PNL este, însă, „prost făcut din punct de vedere legislativ”. El a susținut că o să redepună proiectul său de lege pentru că este un proiect „anti-abandon” al copiilor. „Toți copiii României merită mai mult”, a adăugat Ciuhodaru.

Liberalul Dumitru Oprea a precizat că între Marea Britanie și România există o diferență mare din punctul de vedere alocației pentru copii. În Marea Britanie standardul este de 100 de euro pentru primul copil și apoi crește la cel de-al doilea și al treilea cu câte 65 de euro, a susținut Oprea.

„Solicitarea de 200 de lei ne-ar duce la 44 de euro, ceea ce înseamnă foarte puțin față de țările semi-dezvoltate din UE. Sunt copiii noștri care ar trebui să aibă parte de o viață decentă”, a adăugat Oprea.

Deputatul PMP Ionuț Simionca a anunțat că partidul său susține majorarea cuantumului alocației pentru copii la 200 de lei.

„La copiii până în doi ani deja este alocația de 200 de lei și cu cât un copilaș crește, cu atât necesitatea financiară este mai mare. Plus că media europeană este mult peste 100 de euro”, a argumentat Simionca.

Reprezentantul USR Mihai Cătălin Botez a precizat că Uniunea nu susține acest proiect, dar este de acord cu majorarea alocației pentru copii.

„Cu toții ne dorim condiții mai bune pentru copiii din România, pentru elevi. Vrem să aibă rechizite mai bune, vrem să aibă haine, vrem să aibă alimentație mai bună. Hai să ne asigurăm că acei bani din alocație vor merge către aceste direcții. Haideți să regândim un alt proiect care să urmărească o mai bună eficiență a cheltuielilor. USR va vota împotriva acestui proiect, dar încurajează elaborarea unui proiect care să urmărească o cheltuire mai eficientă”, a explicat Botez.

Propunerea legislativă a fost respinsă anterior și de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.

Citește și: 
Dragnea: În perioada următoare, venim cu un proiect de lege care să prevadă alocații mai mari pentru copii

Vasilescu despre alocația pentru copii: S-a respins pentru că noi avem altceva în programul de guvernare

Gorghiu: Plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului – o politică represivă la adresa familiei și a creșterii natalității

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=85430

Publicat de la data sept. 19 2017. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 septembrie 2018, 23:05
 

NNE
Senin
10°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 57%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:06
Apus: 19:08
Prognoza 26 septembrie 2018
Zi
 

NNE
Parţial însorit
17°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

NNE
Parţial înnourat
3°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 25-09-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:45 si 00:00 In zona : Județul Argeş: zona de munte;Județul Dâmboviţa: zona de munte; Se vor semnala : intensificări ale vântului, ce în special la altitudini de peste 1800 m, vor atinge și depăși la rafală viteze de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 25-09-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:35 si 22:30 In zona : Județul Caraş-Severin: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări ale vântului care la rafală vor atinge și depăși 80..90 km/h
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 25-09-2018 Ora : 9 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 25 septembrie, ora 09.30 – 27 septembrie, ora 09.00 Zonele afectate : conform textului Fenomene : temperaturi scăzute, intensificări ale vântului, brumă timpurie Mesaj : ACTUALIZARE INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: temperaturi scăzute, intensificări ale vântului, brumă timpurie; Interval de valabilitate: 25 […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]

Loto

Horoscop

  • 132.565 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team