Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Maratonul Internaţional al Copiilor, o mobilizare fără precedent pentru dreptul la viaţă al copiilor din România

Publicat: miercuri, 23 octombrie 2013

În România, la fiecare 5 ore moare un copil cu vârsta până la un an din cauze care pot fi prevenite. 1.812 de copii au murit în 2012, în primul an de viaţă, cauzele primare fiind sărăcia și accesul limitat la asistență medicală.

Astăzi, Save the Children International organizează Maratonul Internațional al Copiilor, un eveniment de amploare la care 50.000 de copii din peste 70 de ţări aleargă pentru dreptul la viață al copiilor, pentru a atrage atenţia liderilor lumii că e nevoie de acțiuni urgente în lupta împotriva deceselor care se înregistrează în rândul copiilor din cauze care pot fi prevenite. La fiecare 5 secunde un copil moare în lume din cauza sărăciei. Tot la nivel global 18.000 de copii mor zilnic înainte să împlinească vârsta de 5 ani din cauze care pot fi prevenite.

216 copii români participanţi la acest Maraton Internaţional, proveniţi de la Cluburile Sportive din cele șase sectoare din București împreună cu Clubul Sportiv Dinamo, doresc să atragă atenţia autorităţilor din România prin acest manifest sportiv unic în lume, asupra faptului că toți copiii săraci nu vor fi excluși și că vor avea parte de un tratament egal cu al tuturor celorlalți copii și li se va asigura un trai decent și șanse egale pentru dezvoltare și supraviețuire.
Acțiuni similare vor fi organizate de filialele Salvați Copiii în Reșița unde participă 180 copii și la Suceava 72 de copii.
„Copiii aleargă pentru copii și ne atrag atenţia încă o dată că trebuie să îi ascultăm cu mare seriozitate și să le luăm în considerare solicitările. Niciun copil nu trebuie să se nască pentru a muri!
Pentru organizaţia noastră toți copiii sunt egali și au aceleași drepturi. Copiii care suferă din cauza sărăciei și care sunt privați de acces la educație și sănătate ar trebui să nu fie excluși! a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Tot astăzi a fost lansată petiția online pe care copiii și adulții din întreaga lume sunt invitați să o semneze și să propună acțiuni urgente pentru a salva viețile copiilor aflați în dificultate (detalii despre petiție la http://www.salvaticopiii.ro/?id2=0001000100080003 ). Și în România copiii participanți la maraton vor semna o petiție care va fi înmânată Ministrului Sănătății Eugen Nicolăescu.

Primii 195 de metri ai Maratonului Internaţional al Copiilor vor fi alergaţi de: Andi Moisescu, Amalia Nastase, Miodrag Belodedici, Anca Bucur, Gabi Solomon, Diana Oprea, Monica Roșu și Costin Deșliu personalităţi cărora le mulţumim pentru susţinerea cauzei programului ‚Fiecare copil contează’.

La nivel naţional, peste 40% dintre decesele copiilor mai mici de 5 ani sunt datorate unor cauze care pot fi prevenite, cum ar fi: greutatea mică la naștere cauzată de malnutriția sau sănătatea deficitară a mamei, de sărăcie extremă (lipsa veniturilor, igiena precară și condițiile de locuit neadecvate) sau de domicilierea în zone rurale (la distanță mare de spital). În plus, România este statul membru al UE cu cea mai mare rată a mortalității în rândul copiilor cu vârsta sub un an – 9 decese la 1000 de născuți vii (aproape dublul mediei la nivelul EU).
Organizarea acestei competiţii nu ar fi fost posibilă fără ajutorul sponsorilor noştri – Mara Logistics, E.On Romania, Reckitt Benckiser România, GSK. Partenerii evenimentului sunt: Men in Black, Rivoli, Rețeaua medicală Regina Maria, Dorna, EuropaFM și Sport pentru Viață.

Maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanța oficială de 42,195 km. Cei 216 copii participanți la evenimentul din România fac parte din 6 echipe a câte 36 de copii care se vor întrece, alergând alternativ 200 de metri, acoperind în final distanța Maratonului. Copiii din România aleargă concomitent cu echipe formate din copii din alte 70 de țări din lume.
Maratonul este o probă numită după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton.

Despre „Fiecare Copil Contează”

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2012, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8471 decese în 1990, 2250 în 2009 şi, respectiv, 1812 în 2012, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9 la 1000 de copii născuţi vii în 2012 (conform Institutului Naţional de Statistică). La nivel mondial, un copil moare la fiecare cinci secunde. La noi în ţară un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile o reprezintă naşterile premature. Mortalitatea, precum şi speranţa de viaţă reflectă nivelul de trai şi de educaţie al unei populaţii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei şi al sănătăţii publice.
O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi prin dotarea cu echipamente medicale performante a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi.
Parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani, proiectul iniţiat de Salvaţi Copiii România şi susţinut de Dorna/Coca-Cola, GSK (GlaxoSmithKline România) şi de Dettol – Reckitt Benckiser România – „Fiecare copil contează” – îşi propune diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015.

Obiectivele programului „Fiecare copil contează” sunt creşterea nivelului de conştientizare în rândul femeilor însărcinate privind importanţa controalelor medicale prenatale şi postnatale, precum şi a controalelor medicale periodice pentru nou-născut, dar şi educarea femeilor însărcinate şi a mamelor cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile nou-născutului şi ale copilului cu vârsta până în 5 ani.

Până în acest moment, prin programul „Fiecare Copil Contează” Organizația Salvați Copiii a sprijinit gravidele și mamele din 31 comunități să aducă pe lume copii sănătoși și a donat maternităților din 15 orașe echipamente medicale necesare supraviețuirii nou-născuților.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 23 de ani de activitate, peste 750.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.
Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17279

Publicat de la data oct. 23 2013. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2019, 3:09
 

N
Senin
21°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2019
Zi
 

SV
Parţial însorit cu furtună
29°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
19°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : ROSU Ziua/luna/anul : 19-06-2019 Ora : 22 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 22:30 si 23:30 In zona : Județul Bacău: Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Balcani, Poduri, Asău, Pârjol, Agăș, Berzunți, Zemeș, Măgirești, Solonț, Brusturoasa, Ardeoani;Județul Neamţ: Piatra-Neamț, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Pângărați, Girov, Gârcina, Cândești, Tarcău, […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 10 – 20 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va […]

Loto

Horoscop

  • 215.783 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team