MARATONUL ISTORIEI 2024 – Eroul național Avram Iancu

Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Consiliul Județean Cluj și Centrul de Studii Transilvane organizează miercuri, 22 mai 2024, cea de-a treia ediție a Maratonului Istoriei, manifestare prilejuită de bicentenarul Avram Iancu, care va aduce împreună cercetători științifici, elevi, studenți și seniori.

Activitățile, dedicate iubitorilor de istorie, vor debuta începând cu ora 8.15, prin adresarea unor cuvinte de salut din partea Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Consiliului Județean Cluj și se vor desfășura timp de 13 ore, până la ora 21.30, în clădirea institutelor  Academiei Române, str. Mihail Kogălniceanu nr. 12-14, etaj 1.

Evenimentul cultural-istoric urmărește să stimuleze în rândul elevilor și studenților sentimentele civice și de apreciere față de valorile naționale, în contextul celebrării a 200 de ani de la nașterea eroului național Avram Iancu.

În activitățile educaționale vor fi implicați peste 300 de participanți, elevi din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca: Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dar și din mediul rural: Școala Gimnazială „George Barițiu” Jucu de Sus.

În plus, se vor alătura grupuri de studenți din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, dar și elevi din cadrul Școlii de agenți de poliție „Septimiu Mureșan”.

Participanții vor fi implicați în activități tematice, prelegeri și prezentări cuprinse în agenda evenimentelor, coordonate de cercetători științifici din cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” și din cadrul Centrului de Studii Transilvane.

La rândul lor, elevii, coordonați de profesori de istorie, vor prezenta diverse materiale, jocuri de rol, scenete, prin intermediul cărora vor demonstra preocuparea pentru studierea și cunoașterea istoriei.

Maratonul istoriei 2024 – Eroul național Avram Iancu păstrează formatul edițiilor anterioare, acela de ștafetă: în fiecare interval orar, câte un grup diferit de elevi, studenți sau seniori se va întâlni cu cercetători din cadrul institutelor menționate.

Cercetătorii vor vorbi despre activitatea lor timp de 15 minute. Ulterior, elevii participanți, într-un interval de 30 de minute, vor prezenta activitățile pregătite.

Manifestarea din acest an continua tradiția edițiilor anterioare, născute din dorința de a apropia cercetătorii științifici de tinerele generații, dar și din năzuința apropierii celor din urmă de valorile morale și spirituale oferite de cunoașterea istoriei naționale, stimulând astfel interesul acestora față de conținuturile prezentate și subliniind importanța eroilor naționali și a valorilor revoluției europene de la 1848-1849.

Participanții la ediția din acest an vor fi recompensați cu volumul Silviu Dragomir,  Avram Iancu. O viață de Erou, ediție îngrijită de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, pus la dispoziție prin donație de către Editura Școala Ardeleană.

Manifestarea cultural-educațională nu ar fi fost posibilă fără contribuția Asociației de Sprijin a Activității Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Asociației Societatea Istorică „George Barițiu” Cluj-Napoca și a Universității „Babeș-Bolyai”.

Programul detaliat al manifestării poate fi consultat aici.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.