ARMONII ȘI DISONANȚE by TAVI URSULESCU

Marina Voica – 90

Sigur că au mai fost câteva cazuri la nivel mondial, Tony Bennett de pildă, ceea ce nu înseamnă că Marina Voica n-ar merita un loc în Guinness Book!

La această vârstă, atinsă miraculos în ciuda unor probleme grave de sănătate, cu două operații pe cord, este parcă mai în formă ca oricând: cântă pe scenă și la televiziune, dansează, este scriitoare (a publicat o carte de nuvele), apare în festivaluri (la Festivalul internațional ”Dan Spătaru”, la Mamaia la edițiile recente), compune șlagăre (muzică și versuri), este actriță – doar în ultimii ani a fost protagonista a două filme!

Debutul în cinematografie l-a avut foarte tânără, în filmul din 1962 ”Țărmul n-are sfârșit” al lui Mircea Săucan, interzis la vremea respectivă și proiectat abia după 1990. A mai apărut în ”Maiorul și moartea” (1968), trebuia să mai joace în ”Meandre” și în ”Drum în penumbră”, dar a renunțat, ratând ocazia de a juca alături de Gheorghe Dinică și punând muzica pe primul plan.

Să încercăm să parcurgem, succint, cariera ei fabuloasă, ce se întinde pe parcursul a aproape șapte decenii, cu zeci de discuri, peste 450 de melodii lansate, cântate în turnee în țară și peste hotare, nenumărate și neuitate apariții pe micul ecran, premii la concursuri naționale și internaționale, Trofee de excelență din partea unor posturi de Radio și TV, a unor publicații din țară sau din străinătate (cum ar fi premiul ”Star of the year” din partea revistei britanice ”Music Week”), nouă stagiuni la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”.

A fost de asemenea o record-woman în cele 35 de ediții ale premiilor revistei ”Actualitatea Muzicală” a UCMR, fiind laureată de nu mai puțin de 3 ori. Deși la începutul carierei cânta mai mult muzică latino-americană, încât toată lumea credea că este de origine spaniolă, a absolvit Institutul de Finanțe la Moscova. Venită la București prin căsătoria cu Marcel Voica, a fost remarcată și a debutat într-o emisiune a tânărului, și el, regizor Valeriu Lazarov.

Cine poate uita duetul dintre Marina Voica și Margareta Pâslaru din Revelionul TV 1960, când ele cântau în fața unui geam înghețat ”Pe-aripa vântului”, din repertoriul idolului comun Lolita Torres?

După mulți ani, amintindu-și acest duet, compozitorul Radu Șerban le-a încredințat la festivalul de la Mamaia superbul cântec ”Baladă”, distins cu Premiul I.

Același Radu Șerban a lansat cu ea, acompaniind-o el însuși la pian într-o emisiune, melodia ”Prieten drag”, dar cum a intervenit una din perioadele când Marina Voica era interzisă la TV compozitorul a încredințat-o tinerei Pompilia Stoian, care a consacrat-o.

Am amintit de sutele de piese înregistrate, multe din ele devenite șlagăre, între cei cărora le datorează succesul numărându-se toți compozitorii noștri de frunte,  precum și oamenii de televiziune Titus Munteanu, Ioana Bogdan, Marina Almășan, Aurora Andronache, Ovidiu Dumitru, Tudor Vornicu, Dan Mihăescu, Nicoleta Păun.

Între titlurile cu care a făcut succes pretutindeni, inclusiv la festivalurile de la Mamaia și ”Melodii” de la București, se numără ”Sanie cu zurgălăi” (Richard Stein), ”Să nu ne despărțim”, ”Mai spune-mi că nu m-ai uitat” ( Gherase Dendrino), ”Așa începe dragostea” (Ion Vasilescu), ”La malul mării”, ”Astă-seară m-am îndrăgostit” , ”Nu e numai dragoste”( Temistocle Popa), ”De unde ai venit”, ”Nopți” (Vasile Veselovski), ”Strada”, ”Timp senin”,”O pânză în depărtare”, ”Urare” ( Radu Șerban), ”N-am știut să te păstrez”, ”Dacă inima ar putea să vorbească”, ”Romanța dragostei” ( Aurel Giroveanu), ”Fetele cu ochi albaștri”, ”Gărgărița” ( George Grigoriu), ”Fără lună, fără stele” (Florin Bogardo), ”Ce vrei tu, mare albastră?”, ”Timpul”, ”Orice iubire”, ”Dacă priviți…” ( Marcel Dragomir) ”O romantică fată”, ”Să cântăm azi omenirii” , ”Soarele apare iar” ( Marius Țeicu), ”Ce crezi tu despre mine?”, ”Nu te cunosc de ieri” ( Ion Cristinoiu), ”Ce cuvânt!” (Mihai Constantinescu), ”În luna florilor”, ”Un tren într-o gară”, ”Pentru voi, îndrăgostiți!”, ”Pe oricare drum”, ”Nu-mi pare rău” ( Camelia Dăscălescu), ”Dacă vrei dragostea mea”, ”Dor de țară”, ”Nu poți uita” ( Horia Moculescu), ”Hei, voi nopților” (Laurențiu Profeta), ”Dacă vei veni”, ”Tu vei rămâne…tu” (Dan Dimitriu) , ”Aș vrea să fiu” (V. V. Vasilache), ”Om lângă om” (Paul Urmuzescu), ”A fost ca niciodată (Petre Mihăescu)– adevărate evergreen-uri ale muzicii noastre ușoare, o colecție impresionantă de șlagăre fără vârstă!

Marina Voica este extrem de muzicală, cu pregătire specifică serioasă, pianistică în primul rând, dar și cu o cultură vastă în domeniu, de la Gherase Dendrino la Michael Jackson, Pulp sau Eminem.

Compozitorul Jolt Kerestely își amintea că, din postura de regizor muzical la Televiziune, Marina Voica oferea mereu un exemplu, era un model, nu întârzia și mai ales venea ”cu lecția pregătită”, înregistrând piesa ”dintr-una”, cap-coadă, nefiind nevoie de vreo reluare, fiind între foarte puținele soliste care nu falsau niciodată (Horia Moculescu: ”N-am auzit-o vreodată pe Marina Voica intonând incorect vreo notă!”).

Datorită faptului că este la curent cu tot ce apare nou poate aborda aproape orice sub-gen al muzicii ușoare sau pop, vezi de pildă piesa ”Ore” a lui Ionel Tudor. Pornind de la cântecele spaniole și latino-americane a interpretat cu lejeritate melodii în manieră disco, soul, rhythm and blues, rock and roll, country, șansonetă și chiar romanță , de altfel a susținut un recital în 2014 la festivalul ”Crizantema de aur” de la Târgoviște (superbă compoziția ”Fluture de noapte”, ce dă titlul unui recent film dedicat ei).

Pilduitoare este povestea adaptării celebrei piese a formației Pulp, ”Common People”, a cărei variantă românească îi aparține și cu care a isterizat publicul la recitalurile ei de la cluburile din București, din Cluj-Napoca și din alte orașe, fiind o ”veterană” a proiecului ”Discoteca”. L-a îndrăgit imediat pe Jarvis Cocker, a fost primită în clubul Pulp People, dar se putea oare să nu-i aplaude pe viu? Așa încât în 1996 s-a dus singură-singurică la Londra, a stat la coadă la intrarea în Wembley Arena și i-a ovaționat în picioare, la 60 de ani, alături de puștii din jur, cu berea în mână (accesoriu obligatoriu în Anglia!)!

După 1990, când compozitorii au început să nu prea mai scrie pentru vedete, a început să compună, profitând de abilitățile pianistice și de talent, inclusiv literar. Prima compoziție cu care a fost selecționată la festivalul de la Mamaia a fost ”Sunet dulce” (Acordeon), după care a semnat zeci de melodii, unele din ele adevărate șlagăre, apărute pe discuri Electrecord sau Eurostar. Între cele dintâi au fost ”Ah, Mamaia!”, ”Acolo dup-un râu, Argentina”, ”Strâng pumnul dur, mic și rece”. Au urmat ”Într-un colț de cafenea” (Și afară plouă, plouă…) – piesă fredonată și cunoscută de toată lumea, de la mic la mare, dar…respinsă la Mamaia 1992!, ”Apartament 23” (într-un fel o continuare a acestuia; ”Și afară nu mai plouă/Ce se-ntâmplă cu noi/Cu noi doi?/Inima ta-i ocupată/Sună-mă altădată…”), ”Bucureștiul e micul Paris” (pe care Primăria l-ar putea adopta ca un imn al Capitalei), ”O căsuță la marginea satului” (prezentă și pe discurile lui Paul Surugiu-Fuego), ”Mama!”, ”Gelozie”, ”La golondrina”,”Șabadabada”, ”Micuța stea”, ”Dor călător”, ”Mic dejun în doi”, ”Nu mă uita!”, ”Lacrimi de fericire”, ”Uită-te în ochii mei”, ”Arletta, dragostea mea”, ”Original”, ”Doar focul…”, ”Toamna se numără bobocii”, ”Inima ta” (dedicată lui Dan Spătaru), ”Țara laptelui și-a mierii”, ”Cifre” (prin care l-a lansat la Mamaia pe Laurențiu Duță când acesta avea 16 ani!), ”Soarta mea” (în videoclipul realizat de Marius Cristi Popa apare și actrița Maia Morgenstern).

Marele șlagăr ”Într-un colț de cafenea” are și o versiune în limba rusă a soliștilor basarabeni  Slavici Moroz și Iulia Priz, inclusă pe un CD al casei Eurostar. Inclusiv tineri soliști, cum ar fi Andrei Bănuță, au realizat versiuni moderne, pentru că versurile acestui șlagăr merg la inimă îndeosebi femeilor: ”Într-un colț de cafenea/ Lângă geam, la masa mea/ S-a oprit și m-a privit/ Doar cu ochii mi-a zâmbit/ Și mi-a spus c-ar vrea să bea/ Doar o ceașcă de cafea…/Și nu știu cum s-a-ntâmplat/ Lângă mine s-a așezat/ Era zvelt, înalt, frumos/ Ochii verzi, dar…ce folos/ După mână, ce păcat/ Am văzut că-i însurat…/Timpul repede trecea/ Printre vorbe și cafea/ Și deloc n-am observat/ Că demult s-a-ntunecat/ Noi vorbim cu mare artă/ Despre una, despre alta/ Și nu știu de ce anume/ Nu vă pot spune pe nume/  Însă în privirea noastră/ Nu e loc de ”dumneavoastră”…/ În micuța cafenea/ Lângă geam, la masa mea/ Cu o ceașcă între noi/ Am rămas numai noi doi/ Tot vorbea de vraja mea/ Mai puțin de viața sa/ Și deloc n-am observat/ Că demult s-a-ntunecat…”.

Scriam mai sus că Marina Voica ascultă multă muzică, așa născându-se versiunile, cu versuri proprii, ale unor piese străine: ”El nu mai este pe lume”, dedicată regretatului ei soț, dr. Viorel Teodorescu (”Beda” – scrisă, la pierderea unui prieten, de cantautorul rus Vladimir Vâsoțki, după care făcuse o pasiune, ne amintim, celebra actrița franceză Marina Vlady, care s-a îndrăgostit și de Cristea Avram al nostru!), ”Desculță prin zăpadă” ( ”Barefoot” a solistei canadiene k. d. lang – ortografie proprie, așa cum sunt la noi direcția 5 sau byron), ”Când râzi tu” (lansată de Shirley Bassey). În 2018, la festivalul de romanțe ”Crizantema de argint” de la Chișinău, creația lui Marcel Morărescu ”Dacă cerne o ploaie gri”, pe versurile Marinei Voica, a fost distinsă cu Premiul III – dacă o cânta chiar ea ar fi aspirat poate la lauri mai strălucitori…Între melodiile cântate de ea și laureate la Mamaia s-au numărat, între altele, ”Încrederea” de Ion Cristinoiu (premiul III, 1971), ”În fiecare port” de Aurel Giroveanu (pr. III, 1972), ”Stelele” de George Grigoriu (premiul Consiliului culturii, 1973), ”Acum te-am regăsit” de Marius Țeicu (pr. III, 1974), ”Baladă” de Radu Șerban (pr. I, 1975), ”Dacă vrei dragostea mea” de Horia Moculescu (Mențiune), ”Să cântăm azi omenirii” de Marius Țeicu (Marele Premiu, 1983).

În 1996 la festivalul de la Mamaia a avut loc un concurs al caselor de producție, echipa Radiodifuziunii Române câștigând premiul I cu show-ul prezentat de Titus Andrei, în componența Marina Voica, Mihaela Mihai, Dan Spătaru, Corina Chiriac, Monica Anghel, Gabriel Cotabiță. De-a lungul anilor a susținut recitaluri, i s-au înmânat Premii de excelență și a condus către calificarea în finală numeroase piese, premiate sau nu (mai ales cele bune!).

Marina Voica n-a avut nicidecum o viață ușoară. A prins războiul când era un copil, și-a pierdut mama la 20 de ani, a venit în România fără să cunoască limba, a lucrat câțiva ani la…ADAS (doar era specialistă în finanțe!), dar a avut șansa de a-i fi descoperit talentul de Teodor Cosma, Radu Șerban (la Electrecord), și Valeriu Lazarov (la televiziune).

Și-a pierdut al doilea soț, medic, a suferit numeroase persecuții și interdicții, memoriul ei către Elena Ceaușescu, la finele anilor 80, neavând nici un efect, declarația artistei fiind absolut grăitoare: ”Dacă nu venea Revoluția, muream de foame!”.

A părăsit căldurile și agitația din București, găsindu-și liniștea în căsuța ei de la Breaza, unde compune, scrie proză scurtă și mânuiește ca un as computerul, fiind super-activă pe rețelele sociale. Așa cum este nelipsită, și la această vârstă, de pe micul ecran, uimindu-ne prin farmec, umor, vitalitate și eleganța vestimentară modernă.

De multe ori își încheie recitalurile cu celebra melodie a lui Gherase Dendrino ”Să nu ne despărțim”, pe care a reactualizat-o, care pare a fi o declarație făcută publicului, o amânare a scrisorii de adio: ”Să nu ne despărțim/ Și viața ta s-o legi de-a mea…/Și-atunci când lumea s-o sfârși/ Noi doi abia atunci ne vom despărți…/Să nu ne despărțim și viața ta/ S-o legi de-a mea/ Un vis frumos trăim…”.

În 2018 am publicat la editura Pro Universitaria cartea biografică ”Marina Voica, drum spre legendă” (merită s-o comandați, include detalii uluitoare!), fără a bănui că peste 8 ani voi scrie, încântat, că Marina Voica pășește în continuare pe acest drum!

Octavian URSULESCU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.