Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Marş antidrog „În faţa drogurilor nu suntem diferiţi”

Publicat: marți, 02 aprilie 2013

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) vă invită să participaţi joi, 4 aprilie a.c., ora 09,30, la marşul antidrog „În faţa drogurilor nu suntem diferiţi”, organizat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în cadrul Programului iniţiat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, intitulat „Să ştii mai multe, să

fii mai bun!”, proiect care presupune derularea, în saptamâna 1 – 5 aprilie 2013 a unor activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare.

Această manifestare este organizată la nivel naţional, iar în Bucureşti se va desfăşura pe traseul Parc Izvor – Bvd. Naţiunile Unite – Bvd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – Bvd. Naţiunile Unite – Parc Izvor.

La marşul antidrog , care va avea loc în intervalul orar 10:00-13:00, vor participa aproximativ 3000 de elevi şi 200 de profesori din Bucureşti, alături de specialişti şi voluntari ai Agenţiei Naţionale Antidorg.

Evenimentul are ca obiective sensibilizarea opiniei publice în legătură cu riscurile şi consecinţele consumului de droguri, la care sunt expusi în mod egal tinerii, promovarea nediscriminării consumatorilor de droguri şi implicarea elevilor în activităţi de prevenire a consumului de droguri.

Elevi din cadrul Consiliului Municipal al Elevilor, împreună cu specialişti din cadrul agenţiei, au redactat o declaraţie antidrog, care va fi citită în Parcul Izvor înainte de începerea marşului iar două grupuri formate din 4 reprezentanţi ai Consiliului Municipal al Elevilor şi un specialist ANA vor intra la Senat şi la Camera Deputaţilor pentru a înmâna declaraţia către factorii de decizie din Parlamentul României.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=3710

Publicat de la data apr. 2 2013. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 septembrie 2019, 16:10
 

ENE
Predominant înnourat
29°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 29°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 30%
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 6:53
Apus: 19:29
Prognoza 15 septembrie 2019
Zi
 

NNE
Parţial însorit
26°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

VSV
Parţial înnourat
13°C
Vânt: 0 km/h VSV
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 228.800 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Gay Cams Livejasmin.com Wpadvanced Newspaper Theme