Mărţişoare realizate din materiale reciclabile, provenite din donaţiile primite la Magazinul SocialXChange
Știaţi că un şirag de mărgele se poate transforma, cu imaginaţie, într-un vestitor al primăverii? V-aţi gândit vreodată că o eşarfă de care te-ai plictisit poate să ia forma unui mărţişor lucrat cu atenţie şi îndemânare şi să aducă un zâmbet pe chipul celor dragi?
Datorită componentei de reutilizare a resurselor pe care o are proiectul SocialXchange, o mare parte dintre mărţişoarele prezentate la Târgul de Mărţişor, au fost realizate din materiale reciclabile primite ca donaţii în incinta magazinului.
Copiii, persoanele adulte cu handicap şi seniorii, beneficiari ai serviciilor oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 au muncit cu dăruire şi imaginaţie pentru a oferi un zâmbet tuturor persoanelor care, între 24 februarie şi 8 martie 2017, vor vizita standurile cu mărţişoare amplasate în parcarea Pieţei Drumul Taberei şi în parcarea parcului cu fântâni, lângă staţia de Metrou Crângaşi (Şoseaua Virtuţii – Bdul. Constructorilor).
Aşteptările celor care au lucrat la micile obiecte cu şnur alb-roşu sunt foarte mari, ei vor să transmită faptul că suntem cu toţii responsabili pentru procesul de reciclare şi reutilizare a unor materiale care, prin aruncare, pot produce efecte negative asupra mediului înconjurător. Articole de îmbrăcăminte, eşarfe sau diverse bijuterii, au devenit, spre exemplu, pălăriuţe meşteşugite de seniorii din Sectorul 6, tocmai bune de prins la reverul sacoului, sau au luat forma unor interesante felicitări, lipite cu atenţie de cei mai mici beneficiari din comunitate.
Magazinul SocialXchange promovează principiile protejării mediului înconjurător, încurajează beneficiarii serviciilor sociale din comunitatea Sectorului 6 să muncească pentru a-şi depăşi condiţia de asistat social, precum şi persoanele, firmele, supermarketurile, să doneze în mod organizat ceea ce le prisoseşte. Produsele de care are nevoie SocialXchange sunt: alimente neperisabile, produse de curăţenie, rechizite, produse pentru copii, jucării, electrocasnice, mobilă sau materiale de contrucţii.
Magazinul SocialXChange promovează schimbul intercomunitar de produse şi servicii în beneficiul categoriilor sociale defavorizate care au domiciliul în Sectorul 6, aflate în impas, şi care doresc să presteze muncă în folosul comunităţii, pentru a-şi alege produse de maximă necesitate. Produsele sunt donate de cei care au înţeles conceptul promovat de magazin şi doresc să contribuie la îmbunătăţirea nivelului de trai al semenilor lor. Mai multe detalii pot fi obţinute vizitând www.socialxchange.ro sau apelând numărul de telefon 0725.600.885.