Mărţişorul – Tradiţii, semnificaţie şi origine

În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna.

Mărţisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

În vechime, pe data de 1 martiemărtisorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotriva.

Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lana răsucite, colorate in alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.

Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primaverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele.

Atunci, mărţisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negreţele şi da-mi albeţele”.

Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărtisorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

 

 

Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirma în volumul “Cu bastonul prin București”, conform calendarortodox.ro:

“…La inceput, atunci când va fi fost acest început, mărţisorul nu era mărţisor şi poate ca nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului înca inainte de acest inceput, au băgat de seamă că vântul de primavara le păteaza pielea şi nu era nici un leac.

Cărturăresele de pe vremuri, dupa care au venit cărturarii, făcând “farmece” au învăţat fetele cu pistrui să-şi incingă grumazul cu un fir de mătase rasucit. Firul a fost atât de bun încat toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gat. …

Vântul uşurel de martie, care impestriţa pleoapele, nasul şi barbia, se numea mărţisor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, întelegem ca el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.”

Primăvară frumoasă!

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.