Megaproiectul cinematografic „The Irishman”, lansat de Scorsese

Regizorul Martin Scorsese a prezentat în premieră mondială, în deschiderea ediţiei din acest an a New York Film Festival, noul său film, „The Irishman”, un proiect ambiţios, început în urmă cu peste un deceniu, ce a fost finalizat de platforma de streaming Netflix, informează AFP.

Cu un buget de producţie de 160 de milioane de dolari, 117 spaţii de filmare diferite, 309 scene şi o distribuţie excepţională, acest lungmetraj, ce are o durată de trei ore şi 29 de minute, reprezintă una dintre cele mai ambiţioase producţii din cariera celebrului regizor newyorkez.

Robert De Niro şi Martin Scorsese au început să filmeze un lungmetraj adaptat pe baza cărţii „I Heart You Paint Houses” în urmă cu 12 ani. „Au existat anumite întârzieri”, a declarat Martin Scorsese, cu ocazia unei mese rotunde organizate după proiecţia peliculei. „Nu reuşeam să găsim fondurile necesare. Nu aveam alte mijloace. Timp de mulţi ani”. „Sunt fericit că am reuşit în cele din urmă să facem acest film, pentru că ne-a luat mult timp”, a adăugat Robert De Niro. „Am avut şansa de a găsi oameni dispuşi să ofere banii necesari”, a mai spus actorul american.

După refuzul mai multor studiouri, a fost nevoie de potenţa financiară a platformei Netflix pentru a finaliza filmul „The Irishman”, al cărui titlu coincide cu porecla personajului Frank Sheeran, a cărui poveste de viaţă este prezentată atât în cartea menţionată, cât şi în pelicula lui Martin Scorsese.

Fost om de încredere al unor structuri mafiote, Frank Sheeran a dezvăluit că a ucis peste 25 de persoane în urma ordinelor primite de la şeful mafiot Russell Bufalino şi de la un lider al sindicatului şoferilor americani, Jimmy Hoffa. În caietul de sarcini, echipa de producţie a adăugat un nou procedeu tehnic, dezvoltat de Industrial Light & Magic (ILM, companie creată de George Lucas, n.r.) şi intitulat „de-aging”, ce permite reîntinerirea unui actor sau a unei actriţe pe marele ecran.

Robert De Niro, în vârstă de 76 de ani, a trebuit să îl interpreteze în acest film pe Frank Sheeran din 1955, când fostul asasin avea 34 de ani, şi până la decesul acestuia în 2004, la vârsta de 83 de ani.

Producătorii au trebuit să găsească o soluţie de întinerire care să nu interfereze cu jocurile actoriceşti ale lui Bob (De Niro), Joe (Pesci) şi Al (Pacino), pentru ca ei să nu fie nevoiţi să vorbească purtând căşti sau imagini cu mingi de tenis aplicate deasupra chipurilor lor. Nu ar fi acceptat să joace în astfel de condiţii”, a dezvăluit Martin Scorsese.

ILM şi-a atins în cele din urmă obiectivul trasat, graţie unor camere de filmat speciale şi fără a stânjeni interpretările actorilor.

Pe durata câtorva minute tulburătoare, pentru cine l-a văzut deja pe Robert De Niro jucând într-un film, stratagema a funcţionat în ansamblu foarte bine, la fel şi în cazul lui Al Pacino (în vârstă de 79 de ani), care îl interpretează pe Jimmy Hoffa, prezentat sub pragul vârstei de 50 de ani în anumite scene.

Prima reacţie a actorului Robert De Niro după ce s-a văzut întinerit pe marele ecran: „Aş putea să îmi prelungesc cariera cu 30 de ani”.

Odată cu lansarea „The Irishman”, Martin Scorsese revine la filonul filmelor cu gangsteri care au contribuit la statutul său de regizor legendar, precum “Goodfellas”, “Casino” şi “The Departed”, dar cu o intrigă mai apropiată de fapte şi personaje reale.

Dincolo de personajele Sheeran şi Hoffa, Martin Scorsese spune că a dorit să reamintească spectatorilor atmosfera anilor 1960, o epocă violentă în care „se trăgea în absolut toată lumea”, începând cu împuşcăturile cărora le-a căzut victimă preşedintele John F. Kennedy.

„The Irishman” va fi lansat într-un număr limitat de cinematografe pe 1 noiembrie în Statele Unite, înainte de a deveni disponibil online pe platforma Netflix, în data de 27 noiembrie.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.