Metrorex: FINALIZARE lucrări de modernizare la 11 instalații de control acces din 8 stații
Metrorex a finalizat complet lucrările de modernizare pentru 11 instalații de control acces din opt stații, iar în cazul altor cinci stații lucrările au fost recepționate doar pentru o parte dintre accesuri, a anunțat, marți, compania într-un comunicat de presă.
În acest sens, Metrorex precizează că, în cursul zilei de marți, se vor recepționa lucrările desfășurate în: Stația Izvor (accesul dinspre Splaiul Independenței, Schitul Măgureanu), Stația Timpuri Noi (accesul dinspre Splaiul Unirii, Bulevardul Gheorghe Șincai), Stația Dristor 1 (accesul dinspre Bulevardul Camil Ressu, Strada Dristorului), Stația Ștefan cel Mare (accesul A dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare, Bulevardul Barbu Văcărescu) și Stația Piața Muncii (accesul dinspre Șoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Decebal).
Începând de miercuri, 17 mai, se vor desfășura lucrări la celelalte porți de acces din cadrul acelorași stații. Pe parcursul lucrărilor, personalul Metrorex va asigura asistența necesară călătorilor.
‘Până la acest moment au fost finalizate lucrările de modernizare la 11 accesuri din opt stații. Lucrările au presupus montarea unor porți noi de acces care facilitează atât intrarea, cât și evacuarea rapidă a călătorilor în situații de urgență. Acestea au dubla utilitate, atât prin sistemul de citire a benzii magnetice, cât și prin sistemul de citire a cardurilor contactless, ce vor putea fi utilizate după finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de control — acces din toate stațiile de metrou’, se arată în comunicatul citat.
Potrivit programului de modernizare, în etapa secundă se vor mai derula lucrări în următoarele stații: Izvor (17 — 23 mai: la accesul dinspre Splaiul Independenței, Schitul Măgureanu, Bulevardul Libertății), Timpuri Noi (17 — 23 mai: accesul dinspre Splaiul Unirii, Calea Văcărești), Dristor 1 (17 — 23 mai: accesul dinspre Bulevardul Camil Ressu, Drumul Murgului), Ștefan cel Mare (17 — 23 mai: accesul dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare, strada Aurel Vlaicu) și Piața Muncii (17 — 23 mai: accesul dinspre Șoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Basarabia).
De asemenea, lucrări de modernizare vor fi derulate la: stația Crângași (24 — 30 mai: accesul dinspre strada Sergent Ștefan Crișan; 31 mai — 6 iunie: accesul dinspre Șoseaua Virtuții, Bulevardul Constructorilor), stația Petrache Poenaru (24 — 30 mai: accesul A dinspre Splaiul Independenței; 31 mai — 6 iunie: accesul B dinspre Splaiul Independenței), stația Grozăvești (24 — 30 mai: accesul dinspre Splaiul Independenței, Bulevardul Vasile Milea; 31 mai — 6 iunie: accesul dinspre Șoseaua Orhideelor, Splaiul Independenței) și stația Lujerului (24 — 30 mai: accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu, strada Veteranilor; 31 mai — 6 iunie: accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu, Șoseaua Virtuții)
Metrorex precizează că, pentru accesul în stațiile de metrou, călătorii vor putea utiliza celelalte căi disponibile.
Metrorex a finalizat deja lucrările de modernizare a instalațiilor de control acces la stațiile de metrou Nicolae Grigorescu (accesul A), Republica (accesurile A și B) și Titan (accesul B). În prezent, se execută astfel de lucrări la: stația Republica — Acces A (B-dul. Basarabiei), stația Titan — Acces B (B-dul. Nicolae Grigorescu, str Liviu Rebreanu) și stația Nicolae Grigorescu — Acces A (B-dul. Camil Ressu, Aleea Fuiorului).
Lucrările de modernizare demarate de Metrorex la nivelul celor 41 de stații de metrou includ montarea unui număr 139 de automate moderne de vândut cartele, prevăzute să dea rest și să funcționeze inclusiv cu POS, respectiv instalații noi de control-acces.
Lucrările constau în: demontarea sistemului de taxare existent, demolarea pardoselii existente, demontarea traseelor de cabluri de comunicație existente în pardoseală, demontarea sistemului de alimentare, repoziționarea cabinei controloarei de acces (unde este cazul), realizarea noilor trasee de cabluri de comunicație, realizarea noului sistem de alimentare, realizarea noii pardoseli ce presupune minim trei zile pentru întărirea materialului de construcție folosit, montarea noului sistem de taxare, efectuarea testelor funcționale.
Metrorex menționează că a luat măsurile legate de realizarea succesiva a lucrărilor în stații, precum și realizarea alternativa a lucrărilor în stațiile de metrou apropiate, pentru a permite preluarea călătorilor de la stațiile de metrou ce se vor afla în proces de modernizare, către stațiile de metrou din apropiere.
De asemenea, compania a informat autoritățile locale și RATB cu privire la desfășurarea proiectului de modernizare și totodată, a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafața, pentru perioadele când se vor executa lucrări în stațiile cu un singur acces.
Sursa: AGERPRES