Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Metroul din Drumul Taberei, gata în proporţie de 87%

Publicat: joi, 18 octombrie 2018

Lucrările la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei – Eroilor) sunt gata în proporţie de 87%, iar călătorii vor putea circula pe acest tronson începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat, miercuri, directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, la o conferinţă pe teme de profil.

„Stadiul global de realizare a Magistralei 5 este de 87%. Ca să detaliem puţin, partea de infrastructură va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, mai puţin legătura între staţia Drumul Taberei şi linia de tramvai 41, care se va finaliza în primul trimestru al anului viitor, deoarece este vorba despre 14 devieri de utilităţi. Motivul pentru care se întârzie este că nu vrem să afectăm alimentarea cu agent termic a locuitorilor zonei în această iarnă. Legătura între staţia Eroilor 1 şi Eroilor 2 se va finaliza de asemenea în primul trimestru al anului viitor”, a spus oficialul Metrorex.

Potrivit acestuia, finisajele vor fi gata până la sfârşitul acestui an.

„Problema care întârzie darea în exploatare a Magistralei 5 este legată de sistemul de automatizare şi siguranţă a circulaţiei. Unul dintre ofertanţi a contestat licitaţia în instanţă, i s-a respins contestaţia şi la finele acestei luni avem termen pentru recurs. Sperăm să se finalizeze şi, la acel moment, vom semna contractul cu câştigătorul licitaţiei şi vom demara lucrările de proiectare şi execuţie a sistemului de automatizare, care are termen nouă luni”, a arătat Şodolescu.

El a precizat că va discuta posibilitatea reducerii acestui termen de nouă luni.

„Dacă în noiembrie semnăm contractul, de atunci curg cele nouă luni şi putem foarte simplu să calculăm că în partea a doua a anului viitor, cel mai târziu, putem da în exploatare Magistrala 5, cu posibilitatea de a fi dată mai devreme, dacă va putea fi redus termenul de execuţie a lucrării de automatizare”, a continuat şeful Metrorex.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.

Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Constructorul tronsonului Eroilor-Drumul Taberei este consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România).

Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial – Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=105203

Publicat de la data oct. 18 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA, BUCUREȘTI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2019, 19:01
 

NNV
Parţial însorit
28°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 27°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 50%
Vânt: 11 km/h NNV
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
30°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Nori intermitenti
18°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 10 – 20 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 18 iunie, ora 23 – 19 iunie, ora 10; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată; Mesaj : MESAJ 2 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 23 […]

Loto

Horoscop

  • 215.552 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Gay Cams Livejasmin.com Wpadvanced Newspaper Theme