Mihai Căldăraru ne arată că succesul nu înseamnă să ai o afacere profitabilă

Mihai Căldăraru Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul  Asociatiei Europene a Drepturilor Omului si Protectiei Sociale  a primit Certificat de apreciere din partea  domnului BALAN VIRGIL GHEORGHE, Președintele Asociației Vocea Copiilor Abandonați.

Vişinel Bălan  i-a oferit certificatul de apreciere, privind implicarea în sprijinul persoanelor cu dizabilitati si copii defavorizați din mediul rural.

Despre Asociația Vocea Copiilor Abandonați, inițial denumită Desenăm Viitorul Tău, este un ONG dedicat copiilor din sistemele de protecție, încă din anul 2013.

Bazele asociației au fost puse de Vișinel Balan, un tânăr care la rândul lui a crescut în casele de copii din România, trăind pe propria piele neajunsurile și suferințele care nu trec de zidurile clădirilor DGASPC.

Din nefericire, mulți dintre angajații care se ocupă de copiii abandonați nu își asumă această muncă cu profesionalism. Birocrația, dezinteresul, informarea incorectă sau incompletă au creat un mediu agresiv pentru dezvoltarea copiilor.

Acest lucru se traduce printr-un procent mare de tineri care nu reușesc să se integreze în societate după ce părăsesc centrele, adoptând comportamente deviante sau recurgând la gesturi dramatice, cum sunt sinuciderile.

Scopul nostru este să fim alături de tinerii instituționalizați, oferindu-le sprijin atât prin activități educative, cât și prin simplul fapt că au, printre membrii asociației, persoane în fața cărora să-și deschidă sufletul, să fie ascultați și iubiți.

Mai mult, dorim să le facem auzită VOCEA! Vrem ca oamenii să cunoască modul de viață al celor care fac parte din sistemul de protecție a copilului. Ni se pare corect și moral ca cetățenii României să știe cum funcționează instituțiile DGSAPC și în ce măsură acestea își fac treaba în mod transparent, fiind, până la urmă, finanțate din bugetul de stat.

Oferim tinerilor programe prin care învață ce drepturi și obligații au, din punct de vedere legal, și le arătăm căile legale prin care se pot adresa autorităților competente. Dar, mai ales, îi ajutăm să-și găsească un punct de echilibru în viață, să-și dea seama la ce sunt buni, cum se pot ajuta, cum pot fi piloni de bază pentru societate, să se descopere ca ființe sociale, ca oameni care, cu muncă și dedicare, pot deveni profesioniști foarte buni în orice domeniu pe care și-l aleg.

Evenimentul a avut loc  la sediul Asociației Vocea Copiilor Abandonați. a fost dechis printr-un cuvînt de felicitare din partea  Președintelui Asociației Vocea Copiilor Abandonați, Vişinel Bălan.

Mihai Căldăraru Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială: Sunt mândru de acest certificat de apreciere, sunt profund recunoscător și bucuros. Vă mulțumesc pentru implicare și sper să  fiți alături în toate proiectele mele viitoare.

Vişinel Bălan a fost abandonat la vârsta de două luni, fiind al treisprezecelea copil al unei familii din Bacău. El a trecut prin mai multe centre de plasament şi nu şi-a cunoscut familia până la vârsta de 11 ani.

În prezent, Vişinel este licenţiat în drept şi teatru şi a început un master în psihologie la Universitatea din Bucureşti. El a lucrat pe un post de coordonator de proiect la Ministerul Tineretului şi Sportului, ca profesor de teatru la o şcoală pentru copii supradotaţi şi în calitate de consultant pentru Saatchi & Saatchi în România. Și-a cumpărat o maşină şi un apartament într-o localitate de lângă Bucureşti. Dar lucrul de care este cel mai mândru este ONG-ul pe care l-a înfiinţat în 2013 – Desenăm Viitorul Tău – care lucrează cu copii instituţionalizaţi din România.

Vişinel a descoperit din întâmplare, la vârsta de 11 ani, că doi dintre soldaţii dislocaţi pe durata verii la centrul de plasament în care se afla el erau de fapt fraţii săi. Ei i-au povestit despre fraţii şi surorile lui, precum şi despre părinţi. În acea vară l-au luat cu ei să îi cunoască. Mama lui era bolnavă psihic, iar tatăl o bătea. Patru dintre copii muriseră, iar restul dispăruseră în sistem.

Mihai Căldăraru ne arată că succesul nu înseamnă să ai o afacere profitabilă. Impactul pe care îl lasă asupra oamenilor îi încălzește mai mult sufletul și îi creează bucurie supremă. Gravitează în jurul bunătății, a generozității și a respectului. A învățat să lupte și să se reinventeze ori de câte ori a fost nevoie, pentru că a avut în părinții săi un model de urmat.

A început să ofere sprijin semenilor săi prin 2011, prin intermediul unui ong de  a-și forma un viitor și care întâmpinau greutăți sau aveau nevoie de lămuri, le primeau cu mare inimă de la Mihai Căldăraru fără a avea vreun beneficiu. A fost premisa a ceea ce urma să vină. Se simte liniștit știind că nu a stat degeaba și că a pus umărul acolo unde a fost nevoie, mai ales că a urmat înființarea unei asociații caritabile.

Ce proiecte ticluiești pe viitor?

Îmi doresc să am cât mai mulți prieteni alături și astfel să reușim tot mai multe să arătăm că se poate și că atunci când suntem mulți efortul este tot mai mic, indiferent că este vorba de donații sau voluntariat. Mai sper ca marile companii care chiar își doresc să se implice în acte caritabile să își întoarcă privirea către oameni care chiar fac ceva în acest sens și nu doar către „vedete”.

Mihai Căldăraru este un tânăr din București, care astăzi are 35 de ani. Născut ultimul într-o familie cu mulți copii, nu a avut parte de copilărie precum ceilalți șase frați ai lui. Mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate, unde a fost abandonat de părinți, imediat după naștere. La Revoluție, încă nu împlinise 1 an. Și-a regăsit familia abia după vârsta majoratului, însă a continuat să-și trăiască viața singur, pe cont propriu.

Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase. Bătăile luate în orfelinate l-au marcat pentru tot restul vieții. Supliciul îndurat pe toată perioada copilăriei i-a dat și un sens în anii ce au urmat, acela de a sări în ajutorul celor necăjiți, asa cum a fost și el. Din anul 2011 s-a dedicat celor nevoiași, după ce a „pus pe roate” o asociație nonprofit . „Ajutorarea celor nevoiaşi” este sloganul care îl ține în activitate și în ziua de astăzi.

Mihai Căldăreanu nu cere bani! Tot sprijinul cerut pentru cei nevoiași constă în alimente, haine, dulciuri și alte produse de strictă necesitate precum cele igienico-sanitare. Munca de ajutorare a celor nevoiași are și o răsplată pe măsură, spune Mihai! „Este vorba despre zâmbetul de pe fața lor!”

Mihai CăldăreanuDirector General DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială). a anunțat, într-un mesaj pe site-ul aedops.ro, „că bătrânii și copii aflați în izolare sau cu restricții de deplasare și persoanele cu dizabilități pot suna la numărul de telefon 0739.377.777 atunci când au nevoie de ajutor”.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.