Militarii turci rămân în Siria
Turcia îşi va menţine o prezenţă militară în nordul Siriei „până când acest popor va fi liber”, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, criticând „aşa-zisele” alegeri care s-au desfăşurat recent în această ţară, potrivit AFP.
„Vom continua să rămânem în această ţară până când poporul sirian, vecinul şi fratele nostru, îşi va regăsi libertatea, pacea şi securitatea”, a declarat Erdogan, într-un discurs la Ankara.
Turcia a efectuat din 2016 trei incursiuni militare în nordul Siriei pentru a combate gruparea jihadistă Statul Islamic şi miliţia kurdă Unităţile de protecţie a poporului (YPG).
În nordul acestei ţări devastate din 2011 de un război civil, Ankara sprijină militar grupuri rebele care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Aceste zone sunt supuse influenţei Ankarei din cauza prezenţei sale militare, dar mai ales din cauza dependenţei lor economice de Turcia.
Autorităţile provinciei Idlib, ultimul bastion important jihadist şi rebel, au început astfel luna trecută să înlocuiască lira siriană, în curs de devalorizare, prin moneda turcă în tranzacţiile curente.
În discursul său, Erdogan a criticat vehement „aşa-zisele alegeri” legislative organizate recent în Siria, un scrutin calificat drept „trucat” de Washington.