miniLibri la „Antipa"
Singurul târg de carte destinat exclusiv copiilor, miniLibri, va avea de anul acesta şi ediţie de varã. Aceasta se desfăşoară pe 8 şi 9 iunie la Muzeul „Antipa”. Târgul va fi deschis între orele 10.00-19.00, iar intrarea este liberă.
Iubitorii de lectură vor putea să aleagă cele mai frumoase cărţi pentru copii la preturi reduse cu până la 35%, softuri educaţionale şi e-readere.
Copiii vor fi aşteptaţi cu multe surprize: jocuri, concursuri amuzante şi multe cadouri.
De asemenea, copiii sunt invitaţi să participe la atelierele organizate de Clubul Şoriceilor de Bibliotecã – activităţi de scris, interpretare şi ilustrare poveşti, precum şi la ateliere de teatru interactiv.
În plus, copiii care vor veni la miniLibri vor putea face schimb de cărţi.
Cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictisit sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende şi aventuri noi.
Nici în acest an, la cea de-a şaptea ediţie a târgului, nu vor lipsi vedetele, care vor veni să citească sau să reinventeze poveşti cu ajutorul celor mici.
Scopul acestui târg este să stârnească interesul copiilor pentru citit şi să transforme lectura într-un mijloc de relaţionare între părinţi şi copii.
Programul târgului poate fi descărcat aici: http://www.minilibri.ro/evenimente-targ-carte-copii.html
Organizatori: Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională, Grădiniţa Bambi, Şcoala Step by Step, Centrul 2 FasTracKids.
Co-organizator: Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa
Partener strategic: Fundaţia Soros România
Parteneri principali: Volksbank, Orange
Parteneri: Nestle, Teatrul Ion Creangă, Libăria Bastilia, Teatrul Luni, Replika, La Fântâna.
Partenerii media: Magic FM, Cartoon Network, Digi 24, Tango, Superbebe, Realitatea.net,clopotel.ro, copilul.ro, Sfatulpărinţilor.ro, Qbebe.ro, Mămicamea.ro, Suntparinte.ro, UrbanKid.ro, Grădiniţe.com, Online Gallery, Mac Mac Kids, GoKid.ro, Melc-Codobelc.ro, Portal Evenimente Copii, cursuripentrucopii.ro.
Mai multe informaţii despre târg găsiţi pe:
– minilibri.ro, facebook.com/minilibri