Ministrul Educaţiei: Cursurile vor începe pe 10 septembrie, în anul şcolar 2018-2019
În anul şcolar 2018-2019, cursurile vor începe pe 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă va dura trei săptămâni, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
Decizia a fost luată în urma unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social (CDS) în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de proiecte ce urmează a fi aprobate în perioada următoare, principalul subiect aflat pe ordinea de zi fiind draftul ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018-2019.
„Ascultând argumentele tuturor părţilor, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a decis ca, în anul şcolar 2018-2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă să fie de 3 săptămâni”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.
Pe agenda şedinţei de miercuri au mai fost incluse, pentru informare, proiectul metodologiei şi calendarului de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 şi proiectul de metodologie de acordare a gradaţiei de merit.
Partenerii sociali ai MEN au fost invitaţi să transmită în decurs de o săptămână observaţii şi propuneri pe marginea celor două documente. Acestea vor fi analizate în comisiile tehnice şi, ulterior, în proxima şedinţă a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere şi sugestiile care se vor cristaliza în urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse în variantele finale ale documentelor.