Ministrul Stroe: Suspendarea carnetului de conducere pe trei luni, o băşcălie
Sancţionarea conducătorului auto cu suspendarea carnetului de conducere pe o perioadă de trei luni, cum este în prezent, este „un regim sancţionator în băşcălie”, a spus ministrul de Interne, Radu Stroe, la Realitatea TV.
În opinia sa, este necesar – şi se lucrează la acest aspect – să se introducă un regim de sancţiuni extrem de dure, de la amenzi mai mari, la suspendarea carnetului pe o perioadă de 3-4 ani.
”Există mai multe module care trebuiesc construite, asamblate, pentru a crea un tot al măsurilor ce ar trebui gândite şi adoptate de către Guvern. Un prim modul ar fi cel referitor la programele pe care trebuie să le construiască Ministerul Transporturilor cred, trebuie un modul al modului de examinare a candidaţilor la diversele carnete de conducere. E clar ca nu e un lanţ coerent bine pus la punct. Ar trebui un al treilea modul, un regim sancţionator foarte aspru, pentru că, dincolo de ceea ce nu ştim niciodată că se va întâmpla, va trebui să determinăm conducatorul auto la disciplină, pentru că nouă ne lipseşte disciplina în trafic, în conducere, în comportament. Educaţia şi disciplina”, a spus ministrul de Interne, în exclusivitate la Realitatea TV.
În opinia lui Radu Stroe, o astfel de disciplină se realizează numai prin măsuri extrem de severe.
„În opinia mea, lucrurile acestea nu se realizează decât prin măsuri extrem de severe care trebuie să aducă forţament pe conştiinţa omului, ca să nu spun ‘frică’ pentru a nu mai trece pe roşu, pe zebră, pentru a nu mai circula cu viteză peste 50 km peste normă, nici măcar atât, evident, sub influenţa băuturior alcoolice, fără permis… Există un proiect de ordonanţă de urgenţă de înăsprire a pedepselor. Am amânat-o în septembrie, pentru că am spus să completăm aceste lucruri. Nu vom pune accent pe amenzi, şi ele vor fi, ci pe suspendarea carnetului de conducere 3-4 ani. Trei luni (cum este în prezent, n.r.) reprezintă un regim sancţionator în băşcălie, după părerea mea”, a încheiat ministrul.
Sursa: pesurse.ro