Minodora Cliveti: Pe cine reprezintă europarlamentarii PDL în Parlamentul European?
Europarlamentarul PSD, Minodora Cliveti, a semnat următoarea declaraţie de presă referitoare la concluziile MCV şi intrarea României în spaţiul Schengen:
„Miercuri seara, în plenul de la Strasbourg al Parlamentului European, la dezbaterea prilejuită de declaraţia Comisiei despre mecanismul de cooperare şi control (MCV), domnul Stefan Fule, comisarul pe extindere, a făcut afirmaţii vagi şi generale cu privire la situaţia României dar a precizat extrem de clar că între concluziile MCV şi intrarea României în spaţiul Schengen nu există nici o legatură.
De menţionat este faptul că de fiecare dată când comisarul făcea afirmaţii care păreau a incrimina România, europarlamentarii PDL aplaudau. De altfel, europarlamentarii PDL au fost singurele persoane participante la această dezbatere care au salutat MCV şi care au afirmat că această formă de monitorizare a României este practic singura de natură a salva România de la derapajul de democraţie, fiind considerată de aceştia chiar un adevărat medicament destinat mai binelui ţării noastre.
De remarcat că în sală au fost luări de poziţie şi din partea europarlamentarilor bulgari, Bulgaria fiind, de asemenea, vizată de MCV, dar aceştia au criticat în bloc raportul, indiferent de apartenenţa lor politică, manifestându-se, aşadar, cu toţii ca apărători ai ţării lor.
Mă întreb, de aceea, pe cine reprezintă europarlamentarii PDL în Parlamentul European? În nici un caz nu reprezintă România şi pe cetăţenii români.
Pentru aceia care şi-ar putea imagina că raportul MCV a fost criticat nejustificat de către europararlamentarii PSD şi PNL, fiind considerat de aceştia discriminatoriu, nedrept şi chiar abuziv, fac următoarele precizări:
– raportul salută progresele făcute şi reproşează României, în principal, faptul că mass media a făcut remarci critice la adresa unor hotărâri judecătoreşti, sau că pentru poziţiile de conducere din Parchetul General şi DNA s-au prezentat prea puţini candidaţi, aspecte care nu pot, în nici o ţară democratică să fie cenzurate şi decise de un guvern;
– raportul a fost considerat incorect şi de europarlamentari din alte ţări (Cornelia Ernst – Germania sau Pino Arlacchi – Italia).
Se pot trage două concluzii clare în urma acestei dezbateri: pe de o parte, că între intrarea României în spaţiul Schengen şi constatările MCV NU EXISTĂ NICI O LEGĂTURĂ şi că europarlamentarii PDL nu reprezintă România în PE.
Ceea ce nu trebuie să fie uitat de cetăţenii români care sunt chemaţi în mai 2014 la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European”.