Mitomania, „rudă” cu isteria
Mitomania a fost descrisă pentru prima dată de psihiatrul Anton Delbrück în 1891. Termenul a fost refolosit în 1905 de către Ernest Dupré, profesor de Psihiatrie la Facultatea de Medicină din Paris, pentru a descrie una dintre trăsăturile isteriei.
El a desemnat mitomania ca pe o „tendință prezentată de anumiți subiecți de a altera adevărul, de a minți, de a imagina povești (fabulații)” pe care le-a văzut ca simulări – de unde legătura cu isteria. Mitomania adultului poate fi asociată și cu alte nevroze sau chiar psihoze.
În psihiatrie, mitomania este rareori considerată ca un simptom izolat, fiind tratată în asociere cu celelalte tulburări.
Termenul nu se mai folosește frecvent, întrucât cercetările actuale arată că această patologie funcțională a creierului este mai mult decât o simplă simulare. Una peste alta, 40% din cazurile raportate de mitomanie provin din anomalii ale sistemului nervos.
Minciuna patologică poate avea efecte teribile în viața individului și a celor din jur și este frecvent întâlnită la pacienții cu tulburări mintale.
Persoanele care suferă de tulburare de personalitate antisocială folosesc minciuni pentru a profita de cei din jur, mint pentru a atrage atenția asupra lor, pretinzând că sunt neglijați sau maltratați sau chiar mint fără niciun beneficiu.
Trăim într-o lume care traversează ceea ce mulți numesc „epoca post-adevăr”. Această lume are, totuși, insula sa – jurnalismul autentic, un pol al adevărului, complet separat și de afecțiunea psihiatrică amintită, și de „epoca” pe care minciuna neîncetată, patologică, n-o poate domina; doar o străbate, ca un circ ambulant.
Roxana Istudor