Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

MOL România majorează sprijinul financiar acordat tinerilor sportivi și artiști prin programul de promovare a talentelor

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat ieri seara cea de-a 13-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în programul organizat pe bază de concurs de proiecte. Fondul total de sponsorizare este de 560.000 de lei.

Solicitările pot fi depuse până la data de 16 iunie 2018, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Înscrierile se pot face atât individual, cât și prin echipe sportive sau ansambluri artistice, prin prezentarea rezultatelor din 2017-2018, a obiectivelor de viitor şi a bugetului pentru finanțarea solicitată.

În cadrul celor 12 ediții anterioare ale programului, au fost acordate 1.442 de sponsorizări în valoare de peste 3.220.000 de lei unui număr de 1.953 de sportivi și tineri artiști din toată țara, unii dintre ei obținând finanțare de mai multe ori.

„Talentul, munca și performanța tinerilor sunt valori legate de viitorul comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Prin continuitatea susținerii tinerilor artiști și sportivi dorim să le arătăm că aceste valori sunt apreciate, merită să fie cultivate permanent și evidenţiate la festivaluri și competiții naționale, europene, mondiale sau olimpice”, a declarat Camelia ENE, Director Executiv MOL România.

Evenimentul lansării programului din acest an a avut loc la Sala de scrimă Alexandru Csipler din Satu Mare, cu participarea tinerilor sportivi și artiști Mácska Ádám, Ianos Oroian, Ionuț Gurza și Szilágyi Balázs, scrimă, Izabela Voropciuc, pian, precum și a mentorului Csiszár Ferenc. „Finanțarea obţinută m-a ajutat la achiziționarea unui instrument performant care îmi era necesar pentru a mă pregăti”- a declarat pianista Izabela Voropciuc.

La această ediție, programul dispune de un fond total de 560.000 lei, sumele fiind alocate tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv pentru categoria de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri sau achiziției de echipamente și materiale.

“Tinerii talentaţi de azi sunt personalităţile de valoare pe care mâine le vom admira şi onora. Este o bucurie reală să facem echipă cu ei în această călătorie fascinantă de transformare. În cadrul acestei evoluţii către succes, tinerii sportivi şi artişti au nevoie de îndrumare, de susţinere emotională dar şi de suport financiar. Apreciem implicarea MOL România, care își asumă un rol activ şi pe termen lung în comunitatea locală, investind în viitorul talentelor și astfel, în viitorul nostru, al tuturor”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Dintre beneficiarii edițiilor anterioare ale programului, trei sportivi au participat la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 Pyeong Chang: Lőrincz Tímea la schi fond, Ștefan Mușei și Andrei Turea la sanie. Andreea Dragoman, tenis de masă, s-a calificat la Jocurile Olimpice de Tineret 2018, Buenos Aires. Scrimerul brașovean Andrei Păștin a obținut prima medalie de aur mondial din istoria scrimei românești la sabie cadeți masculin la Campionatul Mondial 2018 din Verona. Cristina Tomescu din Craiova, clasa a VIII-a, este de trei ani consecutivi pe primul loc la Olimpiada Națională de Muzică, categoria pian, iar colegul ei, Cadmiel Boțac a obținut locul 1 la concursurile internaționale de pian Adilia Alivea și Piano Campus din Franța. Teatrul Independent Osonó a câștigat 30 de premii naționale și internaționale, de la Bangkok până la Hamburg.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=97756

Publicat de la data mai 18 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ, STUDENT NEWS.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 iunie 2018, 11:42
 

V
Parţial însorit
23°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 27°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 73%
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 9
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 22 iunie 2018
Zi
 

VSV
Parţial însorit cu furtună
32°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

VSV
Predominant înnourat cu furtună
16°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:00 si 09:30 In zona : Județul Ialomiţa: Ciochina, Axintele, Sălcioara, Andrășești, Albești, Buești;Județul Giurgiu: Mihăilești, Călugăreni, Ghimpați, Izvoarele, Buturugeni, Letca Nouă, Singureni, Răsuceni, Clejani, Toporu, Iepurești, Schitu, Bulbucata, Stoenești;Județul Teleorman: Videle, Botoroaga, Drăgănești-Vlașca, Mârzănești, Mereni, Vitănești, Moșteni, Bujoreni, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 07:40 si 08:40 In zona : Mun. Bucureşti; Se vor semnala : averse ce vor cumula 15 - 20 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului,

Loto

Horoscop

  • 107.357 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team