Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Motivarea deciziei prin care CC a declarat neconstituţionale modificările aduse Codului penal

Publicat: miercuri, 29 ianuarie 2014

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) susţin, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţionale modificările aduse Codului penal, că legiuitorul a afectat, prin acestea, protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante.

”Curtea constată că, prin modificările operate, legiuitorul a afectat protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante. (…) În mod paradoxal, legiuitorul extrage din aria de incidenţă a răspunderii penale, tocmai persoanele care ocupă funcţii reprezentative în stat şi care exercită prerogative de putere reală, persoane ale căror fapte de natură penală produc consecinţe grave asupra bunei funcţionări a autorităţilor publice, asupra actului decizional care priveşte interesul general al societăţii, şi nu în ultimul rând, asupra încrederii cetăţenilor în autoritatea şi prestigiul instituţiilor statului”, se arată în motivarea deciziei de constatare a neconstituţionalităţii în cazul modificărilor la Codul penal.

„În ceea ce îl priveşte pe Preşedintele României, acesta îndeplineşte prerogativele şi exercită competenţele stabilite prin Constituţia României şi alte legi, prin Administraţia prezidenţială, instituţie publică aflată la dispoziţia Preşedintelui, în temeiul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale. Senatorii şi deputaţii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, exercitându-şi mandatul în serviciul poporului, în temeiul Constituţiei, a Legii nr.96/1996 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare”, au mai informat judecătorii CC.

De altfel, Curtea Constituţională a decis, în 15 ianuarie, cu unanimitate de voturi, că modificările la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 sunt neconstituţionale.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=22748

Publicat de la data ian. 29 2014. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 februarie 2020, 21:22
 

N
Parţial noros
9°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 39%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:01
Apus: 17:57
Prognoza 26 februarie 2020
Zi
 

SV
Înnourat
18°C
Vânt: 11 km/h SV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

SV
Parţial înnourat cu precipitaţii
7°C
Vânt: 7 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 25-02-2020 Ora : 16 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 16:00 si 19:00 In zona : Județul Constanta: zona de litoral;Județul Tulcea: zona de litoral; Se vor semnala : intensificări temporare ale vântului, cu rafale ce vor atinge 55...60 km/h

Loto

Horoscop

  • 267.320 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team