NATO va ajuta Republica Moldova să-și modernizeze armata

Alianţa Nord-Atlanticăîşi menţine angajamentul de a consolida cooperarea bilaterală şi de a ajuta la modernizarea instituţiilor de apărare şi securitate ale Republicii Moldova”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după o discuţie telefonică avută cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, relatează Radio Chişinău, Agora.md, Deschide.md şi Ziarul Naţional.

Într-o postare pe Twitter, Stoltenberg afirmă că a avut o „discuţie bună” cu Maia Sandu, pe care a felicitat-o pentru preluarea mandatului de preşedinte la sfârşitul lunii decembrie.

La rândul său, Maia Sandu i-a mulţumit secretarului general al NATO pentru echipamentul medical trimis ca ajutor Republicii Moldova pentru a limita propagarea epidemiei de COVID-19.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sandu subliniază că în urma cooperării, inclusiv cu Alianţa Nord-Atlantică, Republica Moldova a reuşit treptat să-şi consolideze parteneriatele externe, să iniţieze reforma în domeniul securităţii şi să înceapă procesul de modernizare a armatei naţionale.

Am accentuat priorităţile mele în calitate de preşedinte, în special lupta împotriva corupţiei, precum şi angajamentul de a depune toate eforturile pentru a construi un stat sigur pentru cetăţeni, dar şi previzibil la nivel internaţional”, a subliniat Maia Sandu.

Republica Moldova, a menţionat ea, are nevoie atât de o politică externă activă, cât şi de proiecte de cooperare concrete cu partenerii externi.

Rolul acestor parteneriate este să aducă beneficii cetăţenilor Republicii Moldova, să consolideze instituţiile statului, astfel încât Republica Moldova să devină un stat democratic, cu instituţii funcţionale şi un factor de stabilitate în regiune, adaugă în acelaşi context Maia Sandu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.