Ne-au încântat (și încă ne încântă!) copilăria (și nu numai!), dar ce știm despre ele? Jucăriile…
Jucăriile au făcut deliciul copiilor din cele mai vechi timpuri și au fost considerate esențiale pentru dezvoltarea acestora. Sub o formă sau alta, ele nu se demodează niciodată, atât timp cât satisfac nevoia copiilor de a-și exersa imaginația.
Istoria jucăriilor realizate de-a lungul timpului o găsim în Muzee ale jucăriilor, unde se află cele mai vechi păpuși chinezești, căsuțe de păpuși datând din secolul al XVI-lea, ferme reproduse până în cel mai mic detaliu, dar și cele mai sofisticate produse de serie din ziua de azi. Există astfel Pollock’s Toy Museum, un mic muzeu în Covent Garden, Londra, deschis în 1956, The Nuremberg Toy Museum în Germania, fondat în 1971, The Saint Petersburg Toy Museum fondat în 1997, apoi, printre cele mai recente, The Istanbul Toy Museum, fondat în 2005 și Hong Kong International Hobby and Toy Museum, deschis în 2011.
Din 1903, în fiecare an, la New York, toate marile companii de jucării din întreaga lume se reunesc la cel mai mare eveniment — The American International Toy. În 2014, evenimentul s-a desfășurat între 16 și 19 februarie.
Totodată, Asociația Britanică a vânzătorilor de jucării acordă, an de an, din 1965 încoace, o distincție devenită deja faimoasă în lumea întreagă: Toy of the Year (Jucăria anului).
Considerată a doua jucărie din lume ca vechime, prima fiind păpușa, Yo-Yo se regăsește în istoria multor civilizații. Vestigiile istorice îl atestă cu 2.500 de ani în urmă în Grecia Antică, fiind făcut din teracotă, lemn sau metal. Yo-Yo-ul modern a apărut la începutul secolului XX în Statele Unite, unde un american de origine filipineză a pus bazele primei fabrici de jucării, lansată sub numele de Yo-Yo.
Această denumire provine dintr-un dialect din nordul Filipinelor, unde era folosit ca armă ce avea principala calitate de a se întoarce înapoi.
De-a lungul timpului, Yo-Yo a evoluat mult, existând acum în diverse forme și încorporând multe inovații tehnologice de vârf ce îi permit să fie folosit în acrobații de îndemânare. De la mișcări simple până la exerciții complexe, Yo-Yo este o jucărie ce va continua să fascineze, fiind iubit de copii și apreciat de cei mari.
Soldații miniaturali, jucărie preferată de băieții din întreaga lume s-au răspândit, mai întâi, ca hobby, începând cu secolul al XVIII-lea. Aceștia erau făcuți din două bucăți de lut ars, prinse între ele cu ață. În Germania, în 1730, existau câteva ateliere care fabricau jucăria. În 1893, William Britain a dezvoltat o metodă originală de a-i fabrica, creând niște matrițe în care era turnat plumb. Cu o înălțime de 5-6 centimetri, aceștia erau costumați în armuri specifice Angliei, Americii, Franței, Germaniei, formând adevărate armate.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a reprezentat o imensă sursă de inspirație și inovație pentru fabricanții de soldăței, care au început să fabrice și armament miniatural, precum mitraliere, tancuri, etc. Totuși, pentru o perioadă, micii combatanți au intrat în dizgrație.
Britanicii au dominat piața până în 1950. Creșterea costului metalelor și influența tot mai mare a plasticului în industria jucăriilor a dus la folosirea acestui material în fabricarea soldaților în miniatură. Plasticul era, în același timp, ieftin, sigur și nepoluant. Succesul a îndemnat producătorii să creeze modele pictate, care au luat repede locul celor nepictate. Ulterior, colecționarii au putut găsi pe piață cutii cu soldăței simpli, culori și pensule, pictarea acestora fiind o adevărată plăcere.
De asemenea, au început să se fabrice și alte jucării miniaturale, subiectele fiind din diverse domenii: eroi din lumea desenului animat, vikingi, animale exotice, triburi africane, indieni, etc.
Plumbul a mai fost folosit, total sau parțial, până în 1966, când a fost interzisă utilizarea lui în industria jucăriilor. În 1975, o serie de firme au reluat folosirea metalului, de data aceasta tratat, în fabricarea soldățeilor. Materia primă fiind foarte scumpă, iar realizarea jucăriilor miniaturale bazându-se de data aceasta pe sculptură, au făcut ca soldățeii să fie foarte scumpi și prin urmare cumpărați doar de colecționari. Piața se divizase în două: soldăței de plastic pentru copii și de metal pentru colecționari.
În timpul perioadei Victoriene, Germania, Marea Britanie și Franța au produs câteva modele de locomotive mici, de lemn, dar care nu puteau fi puse în mișcare.
Evenimentul definitoriu pentru istoria trenulețului a avut loc în 1891, când firma germană de jucării Märklin (specializată până atunci în producerea căsuțelor pentru păpuși) a prezentat la Târgul de la Leipzig prima garnitură completă de trenuleț de tablă, pus în mișcare de un mecanism de ceas. Trenulețul înainta pe o șină în miniatură, care avea stopuri și tot arsenalul necesar unui tren adevărat: mecanic și impiegat.
Patru ani mai târziu, tot Märklin a început să producă mașinăriile acționate cu aburi și electricitate. În 1984, apărea sistemul de acționare Märklin digital, în ’87 era prezentat prototipul locomotivei-văzătoare Märklin 1 care, cu ajutorul unei camere video incluse, proiecta peisaje ‘de pe drum’. În 2004, Sistemul Märklin revoluționează trenulețul electric. A treia generație de acționare digitală oferă mult mai multe posibilități de funcționare, prelucrare a datelor, viteză și manipulare.
Colecționarea trenulețelor a început din 1901, în Anglia, când inginerul W J Bassett-Lowke a știut să exploateze potențialul micilor figurine. Acesta, ajutat de un prieten, a început să fabrice, într-un atelier devenit ulterior adevărată fabrică, trenulețe miniaturale.
Cu migală, a făcut câteva astfel de produse, care au fost cumpărate nu de copii, ci de nobili sau chiar de familia regală, contra unor sume deloc infime.
În 1928, Mickey Mouse și-a făcut debutul în filmul ”Steamboat Willie”, primul desen animat sincronizat cu sunete. Mickey a devenit rapid un simbol al copilăriei, iar în 1930, Charlotte Clark a creat prima păpușă Mickey, care a devenit imediat una dintre cele mai căutate jucării pentru copii, spre bucuria celor de la Disney, care au fructificat succesul, inaugurând o întreagă linie de jucării și produse pentru copii, marca Disney.
Primele mașinuțe-jucărie au apărut în Marea Britanie, în 1931, fiind realizate de Frank Hornby. Modelele miniaturale l-au încurajat să fabrice și un aeroplan și un vaporaș. Ideile sale au fost preluate de fabricile de jucării, dovedindu-se a fi un adevărat succes. Micii cumpărători au fost dublați de colecționarii de miniaturi.
Prima companie producătoare de miniaturi a fost Dinky Meccano din localitatea Liverpool, pusă pe picioare de Frank Hornby. Concurența a apărut abia la mijlocul anilor ’50, când compania italiană Corgi și-a lansat propria serie, superioară rivalei sale britanice. Mașinuțele aveau motoare miniaturale, copii fidele ale celor la scară normală, realizate în cel mai mic detaliu. Mașinuțele Corgi aveau, în plus, componente din plastic, parbriz de sticlă și lumini.
Popularizarea prin intermediul programelor TV și al filmelor a reprezentat o oportunitate nesperată pentru producătorii de jucării. În 1965, Corgi a scos pe piață modelele în miniatură ale mașinilor lui James Bond, cu toate utilitățile necesare: scaun care putea fi ejectat în caz de pericol și geam blindat. Un alt model celebru a fost Batmobilul (inspirat din filmul ”Batman”).
Patentarea bateriei a avut un impact imens în producerea jucăriilor. În perioada 1955-1965, Japonia a devenit cel mai mare producător de jucării cu baterie inclusă, care aveau o durată de funcționare mai mare decât cele fabricate până atunci.
În 1962, fabrica Scalextric track at Minimodels din Marea Britanie a scos pe piață mașinile de cursă miniaturale. Prima linie de fabricație avea la final 24 de modele de mașinuțe și peste 50 de accesorii (roți și alte piese de schimb, periuță pentru spălat, etc).
În 1969, a apărut o nouă mașină miniaturală, botezată de producătorul Mattel ”Hot Wheels” datorită fricțiunii reduse a roților cu suprafața de contact. Acestea puteau fi împinse la o distanță apreciabilă, dintr-o singură împingere. Curând, au apărut excavatoare miniaturale, mașini de pompieri, ambulanțe, mașini de transportat gunoiul și camioane. Mașinuța cu telecomandă a devenit vedetă în 1980.
La sfârșitul Primului Război Mondial, publicul interesat de jucării arăta o preocupare din ce în ce mai mare pentru achiziționarea de avioane-jucărie, realizate cât mai aproape de realitate. Producătorii de jucării, dornici de succes, au răspuns cu promptitudine cererilor pieței. Fabricantul german Lehmann, valorificând popularitatea aparatelor de zbor, a scos pe piață mici zepeline, care efectuau mișcări circulare atunci când erau suspendate. În perioada 1920-1930, avioanele în miniatură au devenit jucării populare, la fel ca și bombardierele realizate la scară redusă, elicopterele sau aeroplanele.
În 1949, tâmplarul danez Ole Christiansen a creat câteva cuburi colorate în alb și roșu, primele încercări a ceea ce mai târziu se va transforma în imperiul Lego. În 1958, compania Lego (care și-a luat numele de la un cuvânt danez ce s-ar putea traduce prin a se juca bine) a patentat cuburile respective. Secretul jucăriei constă în simplitatea ei, care permitea copiilor să construiască tot ce le trecea prin minte, prin combinarea cuburilor.
Posibilitățile erau, practic, nelimitate, 6 cuburi putând fi combinate în 102.981.500 de moduri diferite. Popularitatea pieselor Lego a crescut simțitor de-a lungul timpului. În prezent, există peste 320 de bilioane de piese Lego pe întreaga planetă, ceea ce ar însemna, în medie, câte 52 de bucăți pentru fiecare locuitor al globului.
Cărțile cu imagini 3D sunt mai vechi decât ne-am putea imagina, primele datând din secolul al XIV-lea și au fost inventate de un autor catalan care încerca să-și demonstreze teoriile filosofice cu ajutorul lor. Cărțile de tip pop-up pentru copii au apărut însă abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar modelele cu care suntem astăzi familiari datează din 1929.
The Daily Express Children’s Annual no. 1, publicat de Louis Giraud și Theodore Brown a fost prima carte cu imagini care săreau pur și simplu dintre pagini, încântându-i pe micii cititori.
Adorată și astăzi de copiii din lumea întreagă, trusa cu microscop jucărie a apărut în 1934, fiind produsă de A.C. Gilbert Co. Pentru o jucărie, microscopul era destul de avansat, permițând mărirea imaginilor în 3 trepte. Setul includea, de asemenea, câteva insecte, precum și instrucțiuni pentru copii pentru a colecta altele. Chiar dacă manualul de utilizare era prea stufos pentru o jucărie și semăna mai degrabă cu un manual școlar, jucăria a supraviețuit, iar astăzi este vândută în mii de modele.
Contestată de adulți, adorată de majoritatea fetițelor, păpușa Barbie este cea mai cunoscută păpușă. În 1959, Ruth Handler, co-fondatoare a brandului Mattel, și-a propus să creeze o păpușă tridimensională, cu toate calitățile fizice ale unui fotomodel. A numit-o Barbie, după fiica sa și a transformat-o în cea mai vândută păpușă din toate timpurile. Barbie a fost criticată, de-a lungul timpului, pentru formele sale lipsite de realism, însă producătorii s-au străduit mereu să o reinventeze. Barbie a schimbat până acum mii de haine. A fost și manechin, vedetă de cinema, doctor, dar și motociclistă, candidată la președinție ori chiar imobilizată într-un scaun cu rotile. La vânzări, nicio altă păpușă nu a întrecut-o; se apreciază că în fiecare secundă se vând două Barbie în lume.
Creat la mijlocul anilor ’70, Magna Doodle este strămoșul ecranului magic pe care se poate desena orice. Principiul este simplu: între cei doi pereți din plastic din care este format ecranul este pusă pilitură de fier. Așa-zisul creion cu care se desenează are un vârf magnetic care atrage pilitura, făcând-o să împrumute forma dorită.
Cubul Rubik a fost creat de inventatorul maghiar Erno Rubik, la mijlocul anilor ’70. Celebritatea sa datează însă de după 1980, când milioane de adulți și copii au devenit pur și simplu obsedați de găsirea soluției pentru modelarea cubului. Astăzi, cubul Rubik este obiectul a numeroase competiții mondiale, cei pasionați întrecându-se în recorduri de viteză în modelarea lui.
În prezent oferta pieței de profil depășește de multe ori imaginația unui adult: păpuși-bebeluș care plâng, râd, cer de mâncare, dar și accesoriile necesare întreținerii acestor jucării, mașini de tuns iarba, bancuri de lucru special create pentru un meșter care repară tot, seturi de bucătărie pentru micile gospodine, animale de pluș care se gudură și răspund atunci când sunt chemate, iar lista poate continua. De asemenea, există o multitudine de jucării educaționale și interactive, care îi îndrumă pe copii în învățarea unei limbi străine spre exemplu. Nici micuții de câteva luni nu sunt uitați, aceștia beneficiind de o întreagă paletă de jucării creată special pentru nevoile lor — văz, sunet, mișcare.
Dintre miile de jucării, care i-au cucerit pe copii de-a lungul timpului, cele expuse în rândurile de mai sus reprezintă, desigur, doar câteva.
Sursa: AGERPRES
Foto: The Specialists; Pinterest; messagetoeagle.com; Guide to Z-Scale;