Nicolaescu: Prevenţia, principala direcţie pe care reforma în sănătate va trebui să o urmeze

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a participat la o dezbatere pe tema reformei în sănătate la Slatina, judeţul Olt, la care au fost prezenţi medici de familie, medici de ambulator, Colegiul judetean al medicilor, Colegiul Farmaciştilor, manageri de spitale şi autorităţi publice locale.

In cadrul discutiilor, ministrul Sanatatii a prezentat principalele proiecte aflate in dezbatere publica si care stau la baza reformei in sanatate: pachetul de servicii medicale de baza, proiectul pilot privind statutul spitalelor, salarizarea personalului medical, malpraxis, organizarea si finantarea rezidentiatului.

Ministrul Sanatatii a precizat faptul ca prin introducerea pachetului de servicii medicale de baza, care reprezinta temelia reformei in sanatate, se doreste atat crestea calitatii serviciilor medicale, prin reechilibrarea componentelor sistemului sanitar, o mai buna gestionare a fondurilor publice prin eliminarea risipei, dar si o apropiere a medicului de pacient.

„Prima poarta de intrare in sistemul de sanatate o va reprezenta medicul de familie, caruia ne dorim sa-i crestem competentele, dar in acelasi timp, prin cresterea finantarii, ne dorim sa il stimulam sa acorde mai multe servicii medicale de calitate pacientului.

Subliniez faptul ca prin introducerea acestui pachet de servicii medicale, preventia va fi principala directie pe care reforma in sanatate va trebui sa o urmeze serios, cu tenacitate si pentru intreaga populatie”, a mai declarat ministrul Sanatatii.

Ministrul Sanatatii a mai precizat faptul ca pe langa pachetul de servicii medicale de baza pentru asigurati si cel minimal pentru cetatenii neasigurati, populatia va mai beneficia de pachetul de programe nationale de sanatate.

„In privinta aceasta, solutia optima, pe care am discutat-o si cu Primul Ministru, domnul Victor Ponta, a fost aceea de a aduna toate programele nationale la Ministerul Sanatatii din punct de vedere al elaborarii, viziunii, urmaririi si raportarii. Managerul national pe fiecare program in parte va fi responsabil in totalitate de buna functionare a programului pe care il va coordona. Am dorinta, si sper sa reusesc prin bugetul anului 2014, ca trei programe nationale sa devina etalon: programul de cancer, programul de transpalnt si programul de diabet. Am acreditat prin Agentia Nationala de Transplat foarte multe unitati sanitare pentru prelevarea de organe, ceea ce va duce la cresterea numarului de transplanturi in anul viitor. Vom putea face mai multe transplanturi, cu costuri mult mai mici, intr-un cuvant, vom putea salva mult mai multe vieti”, a declarat ministrul Eugen Nicolaescu.

In final, ministrul Sanatatii a transmis participantilor la dezbatere dorinta de finaliza proiectele de reforma impreuna cu toti factorii implicati, astfel incat atat pacientii cat si medicii sa resimta avantajele realizarii reformei in sanatate in urmatorii ani.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.