Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Nouă particulă de materie descoperită la LHC

Publicat: miercuri, 12 iulie 2017

O nouă particulă formată din trei quarci, cele mai mici „cărămizi” ale materiei cunoscute, a fost descoperită la Large Hadron Collider (LHC), a anunțat recent Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), preluată de AFP și DPA.

„Este o particulă foarte grea și instabilă”, a explicat pentru AFP Matthew Charles din cadrul Laboratorului de fizică nucleară și înalte energii a CNRS, de la universitatea Pierre și Marie Curie, care a participat la cercetări.

Această nouă particulă, botezată „Xicc++”, este formată din doi quarci de tip charm și un quarc de tip up, făcând parte din familia barionilor.

Practic, toată materia pe care o observăm în jurul nostru este formată din barioni, dintre care cei mai cunoscuți sunt protonii și neutronii.

Cum există șase tipuri de quarci, există numeroase tipuri de barioni.

Particula „Xicc ++”, cu doi quarci de tip charm (quarci grei), a fost teoretizată, dar până în prezent nu a putut fi observată.

„Această observare este o validare a calculelor bazate pe modelul standard”, explică cercetătorul.

„Modelul standard”, elaborat la începutul anului 1970, integrează cunoștințele actuale despre particule și forțele fundamentale. El nu explică însă existența materiei întunecate și a energiei întunecate, care reprezintă împreună 95% din Univers.

Modelul nu permite nici înțelegerea gravitației sau a teoriei generale a relavității a lui Einstein. Oamenii de știință încearcă prin urmare să descopere o breșă în această teorie, iar descoperirea de noi particule îi ajută să o supună la noi teste.

Existența acestei noi particule a fost dovedită datorită experiențelor desfășurate la marele accelerator de particule LHC, aflat la frontiera între Elveția și Franța.

„Pentru a produce aceste particule aveți nevoie de coliziuni de înaltă energie, de un accelerator de particule precum LHC”, susține Matthew Charles.

„Particula a existat pentru numai 0,0000000000005 secunde și s-a mișcat între 50 și 100 de milionimi dintr-un metru”, a declarat pentru DPA directorul pentru cercetare al CERN, Giovanni Passaleva.

LHC a permis descoperirea în 2012 a celebrului Boson al lui Higgs, considerat de fizicieni cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei și numit și „particula lui Dumnezeu”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=83127

Publicat de la data iul. 12 2017. Categorii EDUCAȚIE, EDUCAȚIE ȘTIINȚĂ și TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iulie 2019, 17:10
 

N
Soare
27°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 29°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 41%
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 3
Răsarit: 5:47
Apus: 20:56
Prognoza 19 iulie 2019
Zi
 

ESE
Parţial însorit
31°C
Vânt: 4 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

ENE
Predominant senin
17°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 220.170 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team