Noul sistem de taxare globală avantajează statele bogate

Potrivit unui nou studiu realizat de „Think-tank for Action on Social Change”, afirmațiile președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform cărora sistemul fiscal global devine „mai echitabil” sunt departe de adevăr.

Acordul fiscal se bazează pe doi piloni. În primul rând, o parte din profitul firmelor mari și foarte profitabile va fi alocată țărilor în care se generează veniturile în locul țării care găzduiește sediul central.

În al doilea rând, o taxă minimă globală pentru corporații de 15% ar trebui să împiedice spirala concurenței fiscale globale.

Alocarea profiturilor în primul pilon al acordului fiscal este calculată în funcție de veniturile generate de o companie într-o țară, dar țările cu o populație mare și relativ bogată generează mai multe venituri pentru companii. Astfel, li se va aloca mai mult din veniturile fiscale decât țările ai căror cetățeni au o putere de cumpărare mai mică.

Studiul a calculate că țările cu venituri mari ar primi cu 26% mai mult impozit pe corporații decât în prezent, dacă alocarea impozitelor s-ar baza exclusiv pe venituri. În acest scenariu, țările cu venituri medii superioare (de exemplu, China) ar pierde 10%, țările cu venituri medii inferioare ar pierde 11%, iar țările cu venituri mici ar pierde 50% din veniturile din impozitul pe profit.

UE și-ar crește veniturile cu 14%, conform acestor calcule, doar că Belgia, Croația, Estonia și Grecia și-ar putea dubla veniturile, iar Cipru, Ungaria și Polonia ar înregistra venituri înjumătățite.

O directivă de implementare a cotei minime de impozitare pe profit este de așteptat să fie propusă de către Comisia Europeană în luna decembrie a acestui an, iar implementarea reformei este estimată pentru 2022.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.