Numărul româncelor diagnosticate cu cancer de sân şi de col uterin s-a dublat în ultimul deceniu

Numărul româncelor diagnosticate cu cancer de sân şi de col uterin s-a dublat în ultimul deceniu. Este vorba despre persoanele cu vârsta între 30 şi 39 de ani. Aşa se face că una din 1.000 de femei din România dezvoltă cancer de sân sau de col uterin până la 40 de ani, deci la o vârstă foarte tânără.

O analiză a statisticilor europene din domeniu arată faptul că incidența cancerului de sân a crescut pe grupe de vârstă, cu 4% la categoria de vârstă 15-39 de ani şi cu 5% la categoria 40-49 ani.

“Cancerul de sân este pe primul loc în topul afecțiunilor oncologice de care suferă femeile. Foarte multe dintre ele ajung prea târziu la medic și sunt nevoite să treacă prin intervenții chirurgicale mutilante și tratamente extrem de dificile. Dacă există cazuri în familie, pe lângă analizele şi controlul de rutină, testele genetice pot să ofere informaţii esenţiale. Recomandarea mea e ca femeile să înceapă să facă ecografii mamare chiar de la vârsta de 30 de ani. Până la această vârstă, este obligatoriu un consult anual la ginecolog, după începerea vieții sexuale, care să includă și un control al sânilor. De la 40 de ani, ar trebui să se facă o mamografie cam o dată la doi ani, dacă nu sunt probleme deosebite”, susţine dr. Ciprian Pop-Began.

În urmă cu 10 ani, statisticile europene nu menţionau categoriile de vârstă extrem de mici, de 15-20 de ani la cancerul de col uterin, respectiv 20-24 de ani la cancerul de sân. Din 2008, însă, aceleaşi statistici arată o creştere constantă a incidenţei la tinere. Ultimul raport realizat de Institutul Oncologic din Cluj-Napoca arată că incidența cancerului de col uterin, la categoria de vârstă 25-29 de ani, a depăşit 7 cazuri la 100.000 de locuitori. Pentru 30-34 de ani, numărul se apropie de 15.

”Toate femeile care își încep viața intimă trebuie să facă o dată pe an testul Babeș-Papanicolau, care îţi arată dacă există modificări. În astfel de cazuri, medicul decide ce trebuie făcut, dacă e nevoie de o intervenție sau de o urmărire a evoluției leziunilor. Putem trece la următorul pas – colposcopia”, afirmă dr. Tarek Abdou, medic primar obstetrică-ginecologie.

Specialiștii de la Institute for Health Metrics and Evaluation trag un semnal de alarmă şi estimează că mortalitatea cauzată de aceste două boli ar putea depăși chiar mortalitatea maternă, ca una din principalele cauze de deces la femeile mai tinere. ”Nu se întâmplă oriunde, ci țările cu un sistem de sănătate mai puțin dezvoltat. Incidenţa nu poate fi controlată. Mortalitatea, da. Oricât de bizar sună asta. Importanța diagnosticării maladiei în stadiu incipient este decisivă, deoarece cancerele de sân și de col uterin reprezintă unele dintre formele relativ ușor tratabile și chiar curabile de cancer. Tot ce avem nevoie este o politică coerentă de prevenire, campanii de informare şi, desigur, infrastructura şi personalul medical care să deservească un astfel de demers”, consideră Alina Comănescu, președintele Asociației Sănătate pentru Comunitate.

Ultimele date prezentate de Organizația Mondială a Sănătății pentru România, în 2017, arată că peste 3.500 de femei mor anual din cauza cancerului de sân, ceea ce însemnă 1,56% din totalul deceselor. Aşa se face că această afecțiune este pe locul 7 în topul cauzelor de mortalitate de la noi, după afecțiuni cardiace, atac cerebral, cancer de plămâni, boli ale ficatului, afecțiuni respiratorii și hipertensiune. Mai mult, acelaşi studiu arată că, în țările cu un PIB mic și mediu pe cap de locuitor, cum este şi cazul României, cancerele de sân și de col uterin reprezintă principala cauză de deces la femeile peste 30 de ani.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.