O panoramă emoționantă a participării României la Jocurile Olimpice va fi prezentată în cadrul unei expoziții itinerante în această primăvară, în Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava

 

  • Costume de competiție, medalii, cununi cu lauri și echipamente de antrenament ale marilor campioni pe care România i-a avut în arena olimpică – Ancuța Bodnar, Maria Olaru, Lavinia Miloșovici, Loredana Dinu, Gabriela Szabo,Larisa Iordache,Marian Oprea, Iolanda Balaș, Monica Roșu și mulți alți sportivi de legendă vor fi expuse în premieră la Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Suceava, în perioada 25 martie-10 mai.
  • Expoziția,ajunsă la ediția a II-a, prezintă zeci de obiecte de memorabilia, cu autografele sportivilor, imagini și articole de arhivă careilustrează istoria sporturilor olimpice din România.
  • Vor fi multe alteexponatesportive fascinante și unice din perioada anilor1930-2021 și echipamente de antrenament semnate de megastaruri ale sportului românesc.
  • Accesul la expoziție este gratuit.

București, martie 2022– În perioada 25 martie-10 mai, în incinta centrelor comerciale din cadrul grupul IULIUS din Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava, vizitatorii pot descoperi istoria participării României la Jocurile Olimpice prin incursiunea în universul obiectelor, imaginilor și al poveștilor aparținând marilor campioni ai țării.

Ediția a doua a expoziției „România la Jocurile Olimpice”, organizată de Asociația ESCU, și cu sprijinul Muzeului Sportului, al sportivilor, federațiilor și al colecționarilor, aduce în prim-plan cultura sportivă de performanță în România, din interbelic și până în prezent, capătând o versiune extinsă, itinerantă, prin găzduirea de către Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Suceava.

O scurtă radiografie a sportului românesc și a rezultatelor noastre de la Jocurile Olimpice, Campionatele Europene și Mondiale din toate timpurile prezentată prin sute de obiecte de colecție, printre care medalii și cununi cu lauri autentice, echipamente ale sportivilor, imagini și articole de arhivă urmează să fie descoperite, precum și exponate care spun povestea a peste15 sporturi olimpice și a marilor campioni ai țării noastre.

Expoziția aduce în prim-plan un adevărat patrimoniu de obiecte ce atestă vechimea şi amploarea mişcării sportive din România, prin exponate, documentări și clipuri care marchează cronologic diferite momente şi personalităţi ale sportului sau momente importante care au marcat olimpismul modern, mondial şi românesc.

Vizitatori de toate vârstele vor avea marea ocazie de a descoperi un regal expoziționalcare relatează perioade iconice din istoria sporturilor olimpice practicate în România, dar și alte probe de competiție. Acestea cuprind: gimnastică artistică, atletism, canotaj și kaiac-canoe, lupte libere și greco-romane, călărie, tenis, scrimă, rugby, înot și polo, bob, skeleton, volei, ciclism, fotbal, judo, box, tir și oină.

Printre cele mai interesante exponate se numără costume oficiale de participare la Jocurile Olimpice, medaliiși recuzită de antrenament ale campionilor Marian Oprea, Larisa Iordache, Marius Urzică, Ionela Târlea, Alina Dumitru,Ancuța Bodnar, Maria Olaru, Lavinia Miloșovici, Loredana Dinu, Monica Roşu, Nicoleta Grasu, Gheorghe Berceanu, Ion Țiriac, Laura Ilie, Maricica Puică și mulți alții.

Vor fi prezente în expoziție impresionantele echipamente oficiale de competiții la campionatele europene, mondiale și Jocurile Olimpice de vară și de iarnăpentrubob, sanie, skeleton, kaiac și canoe, scrimă, tir, hockei pe gheață, călărie, lupte, atletism, patinaj de viteză ș.a.m.d.

Selecția de obiecte de colecție mai cuprinde obiecte vechi din competițiile din perioada interbelică și anii ’50-’70 și exponate de memorabilia cu autografele în original ale medaliaților la competiții. Vor fi prezentate obiecte personale, dar și din colecții private despre marile personalități din lumea sportului precum: Nadia Comăneci (medaliată la JO de la Montreal 1976 și de la Moscova 1980), Simona Gherman (medaliată la spadă pe echipe JO de la Rio 2016),Tiberiu Dolniceanu (medaliat la sabie pe echipe la JO de la Londra, 2012), Andrei Pavel, Ilie Năstase și Ion Țiriac – tenis, Ana Maria Popescu Brânză (medaliată la spadă individual JO Beijing 2008 și JO Tokyo 2020 și pe echipe la Rio 2016), Gabriela Szabó (medaliată JO de la Sydney 2000) și numeroși alți sportivi cu performanțe internaționale.

Expoziția va surprinde și o galerie curatoriată de materiale din presa antebelică şi interbelică de popularizare a sportului, reportaje speciale din perioada anilor ’50-‘90 despre lotul României de sport, participant la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene – mari campioni, propagandă comunista sportivă din almanahuri și multe altele.

*** Evenimentul va avea loc între 25 martie-6 aprilie la Iulius Mall Cluj-Napoca, 10-26 aprilie la Iulius Town Timișoara și 30 aprilie-10 mai la IULIUS Mall Suceava.

Un proiect inițiat și organizat ca design expozițional de: Asociația ESCU

Găzduit și sponsorizat de: Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Suceava

În parteneriat cu: Muzeul Sportului

Colecționari parteneri: Reclame Vechi Românești – Florian Ciobanu, Asociația Muzeul Jucăriilor și My Nasty Collection- Andrei Bradu.

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.