Oana Pellea – Conversaţii fără sentimentul de distanţă

          Imperioasa expresie a fermităţii la întâlnirea cu o personalitate, spre zidirea unei formule de interviu pe coordonatele jurnalismului echilibrat se balansează de la rigoare spre polul afectului, când este vorba ca intervievatul să fie admirabila actriţă Oana Pellea. De ce cuvinte neieşite din dialectica internă a tipului bătut în cuie la interviu se poate uza, dacă cele elaborate de conştiinţă semnifică emoţia şi implicitul ei, admiraţia imposibil a fi discretă în chip neprefăcut?! Reacţia imediată la întâlnirea cu artista Oana Pellea e de nobil resort: o cădere de o secundă peste oglinda privirii a luminozităţii răzbătute fulger de la inimă. Apoi, cuvintele de rostit vin întocmai de acolo de unde vine lumina, de pe pergamentul inimii!

          Înfăţişarea actriţei Oana Pellea e propulsivă de superbitate feminină. E gingaşă, aproape firavă, fără nicio mişcare bruscă, nici măcar a pleoapelor ce lunecă lin, nu cad peste ochii blânzi şi plini de bunătate. Nu rămâne în staticitate arogantă, ci exprimă printr-o gestică elegantă amabilitatea, primirea omenoasă, generozitatea, dacă te afli în vizită la ea. Aduce un aport foarte pozitiv la legarea discuţiei, invalidând repede sentimentul de distanţă.

          Tot ceea ce se observă la dumneavoastră urcă din testamentul sufletesc al neuitatului Amza Pellea, fără îndoială! Porneşte ca sevele de la rădăcină la trunchi. Este copilăria o revărsare de energii pe care s-a cristalizat formatul dumneavoastră spiritual? Cum v-a fost copilăria şi unde s-a petrecut?

          Copilăria este contul meu de fericire deplină. Am fost un copil fericit, iubit, ocrotit. Am petrecut-o când la Bucureşti, când cu bunicii din partea mamei, la Craiova.

           Legătura reală sau de conştiinţă cu localitatea natală, casa părintească, părinţii, prietenii din copilărie este sau nu este un idealism utopic, din perspectiva percepţiei dumneavoastră? Păstraţi această legătură?

          Nu. Nici vorba de idealism utopic. Sunt un om norocos…. eu chiar am avut o copilărie perfectă. Cu cei mai buni părinţi din lume, cei mai fantastici bunici. Cu o casă plină de hohote de râs, cu prieteni mulţi… O copilărie plină de iubire.

          La ce proporţie se încadrează educaţia dumneavoastră şcolară în făurirea drumului vieţii şi profesiei, pe trepte şi durate? Unde aţi urmat clasele primare, ce amintiri sunt rămase şi azi treze din anii petrecuţi în băncile unor şcoli din care s-au pornit aspiraţiile dumneavoastră mai clarificate, spre viitor?

          Clasele primare le-am făcut la Şcoala nr 118 din curtea catedralei Sf. Iosif, liceul început la Dimitrie Cantemir (un an) şi continuat la Zoie Kosmodemianskaia (fosta şcoală de fete); clădirea liceului este lipită de clădirea teatrului Bulandra, Grădina Icoanei. În pauze fugeam la Bulandra şi acolo mă uita bunul Dumnezeu ori la repetiţii, ori la spectacole… Într-un   fel,   datorită dirigintei mele, doamna Anca Marcuţiu, (profesoară de franceză) am urmat cariera de actor. O piesă de liceu, în franceză, Molier, „Bolnavul închipuit”, două minute pe scenă, şi… gata… m-am îmbolnăvit pe viaţă de iubirea acestei profesiuni. Pe urmă a urmat facultatea de teatru şi film unde am avut privilegiul să o am profesoară pe doamna Sanda Manu. În legătură cu fiecare etapă parcursă am amintiri superbe.

          Cel mai eficace luptător e acela ce are dibăcia de a se feri de priza adversarului. Or, în actorie există aşa ceva? S-a coagulat în vreun fel o anume rivalitate între dumneavoastră şi colegi, vreodată?

           Din punctul meu de vedere răspunsul este absolut nu. Consider că nu există competiţie în artă. Unica competiţie reală pe care o poate avea un artist este cu propriile limite.

          Anii de după absolvirea institutului sunt rodnici. Astăzi, numele Oana Pellea este scris în distribuţia numeroaselor filme şi piese de teatru. Artista Oana Pellea este plasată în rândurile personalităţilor române ce şi-au fructificat înzestrările, trudele, concepţiile pe o seamă importantă de alte activităţi culturale sau civice, în afara scenei şi platourilor. Care sunt ele?

           Activităţiile sunt multe… mă implic atât cât îmi permite timpul în acţiuni de voluntariat, în sprijinirea mai multor asociaţii ce ajută copiii şi bătrânii bolnavi sau în nevoie. Sprijin asociaţii al căror scop este de a proteja animalele, fauna şi flora. Sprijin tinerele talente… încerc să-mi aduc mica mea contribuţie… Celebritatea este folositoare doar dacă ajută să poţi face bine în jur, altfel… nu foloseşte decât la mângâierea propriului orgoliu… adică la nimic! Am acceptat să fiu ambasadoarea – filiala România – a fundaţiei internaţionale Make a Wish. O fundaţie ce se ocupă cu materializarea viselor. Copii cu boli grave ce au dorinţe, vise… Fundaţia se ocupă cu realizarea dorinţelor… Am cunoscut oameni excepţionali ce lucrează în cadrul acestei fundaţii. Am fost onorată să accept acest „rol”. Ce poate fi mai excepţional decât a materializa un vis de copil?! Nu există împlinire şi recompensă mai mare decât zâmbetul unui copil fericit!

          Aţi dăruit roade artei şi culturii româneşti. Aţi şi cules?

         Nu ştiu exact cât şi ce am dăruit… am dăruit cinstit, din tot sufletul, cât am putut… dar ştiu cât am cules: bucurie multă şi împlinire, sens de viaţă, cunoaştere şi autocunoaştere şi multă, multă iubire. Sunt recunoscătoare profesiei şi publicului.

          Pleiada de actori români urcă în piramidă patrimoniul românesc. Deasupra e uriaşul arc aurit de nestinsele stele ale teatrului şi cinema-ului nostru, printre care cea veşnic lucitoare a actorului Amza Pellea, tatăl dumneavoastră, care s-a stins atât de devreme şi atât de trist pentru nerăbdătoarea la astfel de încercări, inimă a dumneavoastră. Cum aţi trăit această pierdere, dumneavoastră şi familia, cum o resimţiţi azi?

          Despre asta nu se poate vorbi… Nu se poate exprima în cuvinte… Iubirea mea pentru tata nu are graniţe, e peste viaţă şi moarte… Iubirea e iubire şi e pentru totdeauna.

          Actorii stinşi sunt medalioane de pandantivi ai catedralei teatrului şi cinema-ului. Rămân întruchipaţi în propriile roluri, dincolo de realitatea în act, dincoace de realitatea ideală a iubirii. Ei transfigurează în orice vremi, vremea şi lumea lor. Putem revedea răsfrânt chipul marelui Amza Pellea din amintirile dumneavoastră? Oglindiţi-l pe Amza Pellea în lumea sa, închipuiţi-l apoi în lumea de azi.

          Nu ştiu cum ar fi fost Amza în ziua de azi… cred că la fel cum a fost în toată viaţa lui. Bun, generos, vesel, cu un suflet mare şi cald ca o pâine-n ţest, cu chef de viaţă… A fost cel mai excepţional tată şi prieten! El şi cu mama sunt dragostele vieţii mele. Am fost privilegiată să îi am părinţi!

          Zugrăviţi-o pe actriţa Oana Pellea, plasată azi în actul vieţii personale, de familie şi artistice. Oglindiţi-o pe Oana Pellea sub aceleaşi coordonate personale şi artistice, din perspectiva anilor următori, mai apropiaţi şi mai îndepărtaţi.

          Îmi pare rău dar nu pot face un portret al Oanei Pellea. Pentru simplu motiv că nu ştiu încă exact cine e… Oana Pellea. Ştiu doar că este un om ca toţi oamenii ce încearcă să vadă doar partea frumoasă în tot şi toate… un artist ce încearcă să cunoască şi să se cunoască şi care are bucuria de a dărui mai departe ceea ce a înţeles, simţit, iubit. Oana Pellea e un simplu om ce nu încetează clipă de clipă să fie uimit de miracolul numit: Viaţă.

Aurel V. ZGHERAN

(aurel.vzgheran@yahoo.com)

ASR Principele Radu, 30 de ani UNATC, Palatul Elisabeta, 10 iulie 2014, foto Daniel Angelescu, Casa MS Regelui
Aurel V. Zgheran la cabine cu Oana Pellea, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, București, 12 februarie 2015
Oana Pellea decorată la Palatul Elisabeta de către Majestatea Sa Regele Mihai
Oana Pellea și Sanda Manu, prânz regal la Palatul Elisabeta, invitate de Majestatea Sa Margareta și ASR Principele consort Radu

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.