Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Observatorul Român de Sănătate, despre plata în funcție de performanță

Publicat: marți, 21 mai 2013

Observatorul Român de Sănătate (ORS) a lansat cel de-al treilea raport de cercetare, intitulat „Plata în funcție de performanță în sănătate – Un pod prea îndepărtat?” . Raportul își propune să identifice și să discute succint considerentele metodologice și practice asociate implementării plății în funcție de performanță, precum și dovezile privind impactul acestui tip de politică în sistemul de sănătate românesc.

„Deși atractivă la prima vedere, plata în funcție de performanță (P4P, pay for performance) este dificil de pus în practică, și dovezile care o susțin sunt controversate. În niciun caz această modalitate de plată nu poate acționa drept antidot pentru subfinanțare, corupție, neglijență și lipsă de transparență”, a declarat Adrian Gheorghe, autorul raportului de cercetare și președintele asociației Observatorul Român de Sănătate.

Lucrarea Observatorului este cu atât mai importantă cu cât la nivelul Ministerului Sănătății a fost constituit un grup de lucru care elaborează o nouă lege a salarizării personalului medical, care ar putea fi scos din grila bugetară începând din 2013.

„Implementarea sistemului de plată în funcție de performanță este prematură în România. Acest tip de plată este încă un concept experimental, cu potențial, însă insuficient studiat. Drept dovadă, el a fost aplicat cu prudență de către decidenții din alte țări, exclusiv ca și mecanism complementar. Pe de altă parte, dezbaterea privind definirea și monitorizarea performanței actului medical în Romania este absolut necesară. Aceasta trebuie continuată în sensul includerii treptate și concrete a măsurării performanței în cultura planificării și livrării serviciilor de sănătate”, a continuat Adrian Gheorghe, doctorand în politici de sănătate la Universitatea Birmingham din Marea Britanie.

Observatorul Român de Sănătate recomandă, în primul rând, formularea conceptului de performanță punând în prim plan interesul pacientului, și nu cel al furnizorilor de servicii medicale. Înaintea unei dezbateri pe marginea oportunității introducerii P4P, sunt absolut necesare implementarea graduală a criteriilor de performanță în Contractul Cadru, inițial cu scop de monitorizare pentru minim 3 ani, și o evaluare preliminară a nivelului de performanță actual. De asemenea, transparența privind activitatea furnizorilor de servicii medicale și raportarea publică a indicatorilor de performanță la nivel de furnizor sunt elemente cheie pentru creșterea calității serviciilor medicale.

Despre Observatorul Român de Sănătate
Observatorul Român de Sănătate este o organizație non-guvernamentală care își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor și a serviciilor de sănătate.
Domeniile de activitate ale Observatorului Român de Sănătate sunt Sănătatea publică și Analiza economică. Activitatea Observatorului Român de Sănătate se axează pe trei direcții: Cercetare, Comunicare și Educație.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=6695

Publicat de la data mai 21 2013. Categorii SANATATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 noiembrie 2018, 22:47
 

E
Noros
9°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 81%
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:10
Apus: 16:49
Prognoza 15 noiembrie 2018
Zi
 

N
Precipitaţii
11°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

NE
Parţial înnourat cu precipitaţii
1°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 149.197 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team