Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Octombrie, luna europeană a securităţii cibernetice

Publicat: marți, 09 octombrie 2018

Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, ENISA, alături de Comisia Europeană şi de peste 200 de parteneri din toată Europa, desfăşoară în octombrie  a şaptea ediţie a Lunii europene a securităţii cibernetice, CERT-RO fiind, încă de acum şase ani, de la prima ediţie, coordonator naţional al campaniei în România.

Conform unui comunicat al CERT-RO, luna europeană a securităţii cibernetice este o campanie anuală a Uniunii Europene menită să sensibilizeze cetăţenii şi organizaţiile cu privire la securitatea cibernetică prin furnizarea de informaţii la zi din domeniul securităţii prin intermediul educaţiei şi al schimbului de bune practici.

Perioada de timp dedicată acestui demers este luna octombrie a fiecărui an, însă această limitare este opţională şi depinde de decizia organizatorilor la nivel naţional. În fiecare an, datorită cererilor partenerilor naţionali din ECSM, CERT-RO a extins perioada şi a acceptat includerea unor evenimente specifice, care se desfăşurau la finele lunii septembrie ori în prima parte a lunii noiembrie.

Luna europeană a securităţii cibernetice din 2018 se concentrează asupra a patru teme, fiecare dintre acestea corespunzând unei săptămâni din luna octombrie: Săptămâna 1 – de la 1 octombrie la 7 octombrie, a fost dedicată bunelor ”practici de igienă cibernetică de bază”. Săptămâna 2 – de la 8 octombrie la 14 octombrie este construită sub deviza: „Dezvoltaţi-vă competenţele şi educaţia digitală”; Săptămâna 3 – de la 15 octombrie la 21 octombrie vă invită să „recunoaşteţi capcanele cibernetice”; Săptămâna 4 – de la 22 octombrie la 28 octombrie: vă învață despre „Tehnologiile emergente şi protecţia vieţii private”.

Peste 400 de activităţi, precum conferinţe, ateliere, sesiuni de formare, prezentări generale destinate utilizatorilor, cursuri online (de tip webinar), campanii online şi multe altele vor avea loc în Europa, în cursul Lunii europene a securităţii cibernetice, pentru a promova securitatea online. ENISA, Comisia Europeană – DG CONNECT şi statele membre vor prezenta luni un videoclip cuprinzând mesaje din partea unor experţi de renume din întreaga Europă pentru a atrage atenţia asupra campaniei.

„Societatea şi economia noastră digitală nu pot prospera decât dacă există suficientă încredere, iar pentru aceasta este nevoie de capacităţi solide în materie de securitate cibernetică, atât tehnologice, cât şi umane şi juridice. Acest lucru reprezintă o preocupare pentru o mare varietate de actori pe care îi vizează campania desfăşurată în cadrul Lunii europene a securităţii cibernetice, de la profesionişti în materie de securitate, până la simpli cetăţeni”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip.

Comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel, a subliniat, la rândul său, că Luna europeană a securităţii cibernetice pune cu adevărat în evidenţă faptul că toată lumea are o responsabilitate în ceea ce priveşte securitatea pieţei unice digitale.

„Securitatea cibernetică este atât o provocare, cât şi o oportunitate pentru Europa. Cu cât suntem mai puternici în prevenirea şi contracararea ameninţărilor cibernetice, cu atât va fi mai bine pentru competitivitatea întreprinderilor noastre şi pentru securitatea cetăţenilor noştri”, a spus Mariya Gabriel.

Potrivit directorului executiv al ENISA, Udo Helmbrecht, se preconizează că, la nivel mondial, costul pagubelor provocate de atacurile de tip „ransomware” va depăşi 11,5 miliarde de dolari pe an până în 2019, în vreme ce se aşteaptă ca suprafaţa de atac la nivel uman să ajungă la 6 miliarde de oameni până în 2022.

„Cu toate acestea, se anticipează că numărul de locuri de muncă vacante în domeniul securităţii cibernetice se va tripla. Iată cum se naşte o adevărată furtună. Luna europeană a securităţii cibernetice are drept obiectiv contracararea acestor tendinţe prin acţiuni de sensibilizare cu privire la ameninţările la adresa securităţii cibernetice şi pentru a oferi soluţii organizaţiilor şi cetăţenilor”, a afirmat oficialul ENISA.

Site-ul oficial al campaniei este www.cybersecuritymonth.eu. Pe site, utilizatorii pot găsi sfaturi şi sugestii în cele 23 de limbi oficiale ale UE, pot consulta materiale de sensibilizare a publicului şi pot avea acces la registrul coordonatorilor Lunii europene a securităţii cibernetice din toate statele membre. De asemenea, utilizatorii au ocazia de a-şi testa nivelul de cunoştinţe participând la quiz-ul online actualizat despre securitatea cibernetică. Site-ul conţine şi o hartă interactivă, unde oamenii pot afla ce activităţi sunt organizate în fiecare oraş.

Tema acestei săptămâni este „Bune practici de igienă cibernetică de bază”. Obiectivul acesteia este de a ajuta publicul să îşi dezvolte şi să îşi menţină o rutină zilnică, constând din verificări şi un comportament general necesare pentru a naviga pe internet în condiţii de siguranţă.

Luna europeană a securităţii cibernetice este organizată de Agenţia Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor (ENISA), alături de Comisia Europeană şi de peste 300 de parteneri (autorităţi locale, guverne, universităţi, grupuri de reflecţie, ONG-uri, asociaţii profesionale) din întreaga Europă.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=104801

Publicat de la data oct. 9 2018. Categorii IT & C, IT&C.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 octombrie 2018, 19:57
 

NNV
Parţial noros
17°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 72%
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:35
Apus: 18:25
Prognoza 20 octombrie 2018
Zi
 

NV
Predominant înnourat
18°C
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
11°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-10-2018 Ora : 9 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 09:00 si 11:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : - ceață care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m și izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-10-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 07:20 si 10:00 In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Coșna; Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50m

Loto

Horoscop

  • 140.093 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team