Ordonanţa de urgenţă 6, prin care Sevil Shhaideh primeşte 30 de miliarde de lei pentru PNDL, aprobată de Senat
Ordonanţa de urgenţă 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltării condus de vicepremierul Sevil Shhaideh primeşte 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 – 2020, a fost aprobată marţi de Senat, cu toate că actul normativ a fost dur criticat de opoziţie, care l-a numit la fel de nociv precum OUG 13 pentru Justiţie.
Legea de aprobare a OUG 6 a fost votată de plenul Senatului cu 65 de voturi „pentru” şi 39 de voturi „împotrivă. PNL, USR şi PMP au votat împotriva OUG, pe care l-au criticat dur în cadrul dezbaterilor. „OUG 6 reprezintă certificatul de naştere al Guvernului Grindeanu pentru o cofetărie. Dar cofetăria aceasta are doar locaţie şi mese, prăjiturile nu există, acestea reprezintă 30 de miliarde de lei. Acest Guvern alocă 30 de miliarde pe care nu le are, prin credite de angajament, se doreşte atragerea primarilor prin această alocare discreţionară. Să se gândească PSD că în anii anteriori exista o altă doamnă ministru pe care o blamau că are la dispoziţie patru miliarde de lei. Felicitări, aveţi şase miliarde, a fost un exemplu bun”, a fost poziţia PNL, potrivit News.ro.
Citeste mai mult pe site-ul Adevarul