La pas prin : Palatul Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia se află la aproximativ 15 km de orașul București, în localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov. Ansamblul este format din palat, turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria, sere și Biserica „Sfântul Gheorghe”.

Palatul a fost ridicat de către Constantin Brâncoveanu, în anul 1702, pentru fiul său Ștefan. Construcția respectă formele tradiționale ale arhitecturii muntenești, îmbinate cu elemente orientale, baroce și renascentiste, de asemenea putem întâlni și scări monumentale cu balustrade sculptate, coloane în torsadă cu capitel compozit, oglinzi de apă și grădini frumos amenajate. În anul 1681, Constantin Brâncoveanu cumpără satul Mogoșoaia și heleșteul, pe malul căruia se va construi palatul, de la fratele său, Radu Logofăt, popa Isac și jupâneasa Rada. Mai târziu în anul 1688 domnitorul zidește aici Biserica Sfântul Gheorghe, care se păstrează până în prezent. La începutul secolului al XVIII-lea se construiește ansamblu curții brâncovenești, acesta fiind alcătuit din palat, cuhnie, ziduri de incintă cu turn de acces, anexe gospodărești și grădini. După moartea domnitorului și a fiilor săi, în anul 1714, palatul este transformat în han. Mai târziu, în anul 1770, în urma confruntârilor armatelor ruso-turce, palatul este distrus, rămân întregi doar camerele din centru, pridvoarele și o parte din zidurile exterioare. Este reparat de Nicolae Brâncoveanu. În anul 1821 este din nou ruinat de un incendiu provocat de cete răzlețe de panduri (trupe al căror obiectiv era purtarea unui război de gherilă). În anul 1830, banul Grigore Brâncoveanu reia lucrările de reparații ale palatului iar după 1844 acestea sunt reluate de domnitorul Gheorghe Bibescu, noul propietar. Acesta adaugă palatului un corp nou către nord, reface vechea casă boierească și zidurile de incintă. În timpul Primului Război Mondial, o scară este adăugată pridvorului dinspre curte al palatului. În această perioadă Martha Bibescu, soția prințului George-Valentin Bibescu, restaurează vechiul palat punându-și amprenta asupra arhitecturii ansamblului. Palatul este naționalizat în anul 1949 și devine muzeu de artă brâncovenească în anul 1957.

Astăzi ansamblul curții brâncovenești de la Mogoșoaia este format din curtea de onorare cu palatul, Vila d`Elchingen, chunia, ghețăria, zidurile de incintă cu turnul de poartă, grădinile dinspre lac iar în afara curții se află Biserica Sfântul Gheorghe,sere și parcul englezesc cu grădini în stil italian amenajate de Martha Bibescu în perioada 1921-1922. Palatul se află în mijlocul curții de onoare, are formă dreptunghiulară, fiind clădit pe două nivele, având fațada cu loggie(galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi) spre lacul Colentina și cea cu foișor spre curtea interioară. Foișorul este pătrat, realizat din cărămidă, cu opt coloane elegante din piatră și cu o balustradă cu ornamente sculptate în piatră, pivnița este dreptunghiulară despărțită în patru compartimente de un stâlp central. Partea cea mai importantă este etajul, la care se ajunge printr-o scară exterioară care conduce către foișor, prin care se realizează accesul spre holul central. Pe partea dreaptă se găsea dormitorul doamnei iar pe cea stângă dormitorul domnului. Spre lac se află o loggie bogat decorată, cu coloane de piatră, arcade trilobate și balustrade sculptate în piatră.

Palatul Mogoșoaia poate fi vizitat pe tot parcursul anului. Prețul unui bilet pentru adulți este de 6 lei iar pentru elevi/studenți intrarea este liberă. Programul pe timp de iarnă este de marți până duminică între orele 09:00 și 17:00 iar cel de vară este de marți până duminică între orele 10:00-20:00.
În pivnița palatului se află expuse câteva picturi salvate de la fosta Mănăstire Văcărești, demolată în timpul comunismului, în anul 1986.

Mai multe fotografii aici.
Pentru ziarul online Ultima Oră, Daniela Eremia

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.