Parcul auto naţional, dominat de maşinile vechi

Parcul auto naţional a ajuns, în 2012, la aproape 4,5 milioane de unităţi, pe o piaţă unde Dacia deţine supremaţia, cu aproape o treime din total (circa 1,417 milioane unităţi), iar mărcile germane Volkswagen şi Opel închid podiumul, cu aproape un milion de unităţi, relevă rezultatele unui studiu întocmit de portalul auto.ro.

Astfel, în ceea ce priveşte volumul parcului auto naţional, acesta însuma, la finele anului trecut, 4.485.148 unităţi, din care 31,6% aparţinea mărcii Dacia. Practic, în intervalul 2008-2012, s-a înregistrat o creştere de 27% a parcului auto din România, media anuală fiind de 6%.
Din totalul consemnat, mai mult de jumătate dintre maşini (55%) erau mai vechi de 10 ani, în paralel observându-se un proces de învechire continuă a parcului auto (de la 10 la 12 ani).
Conform studiului citat, cele mai multe autoturisme sunt cele cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani, în timp ce maşinile de până la cinci ani vechime reprezintă doar 15% din total.
Ponderea maşinilor second-hand este cea mai redusă în Bucureşti (69%) şi cea mai mare în Banat (peste 85%).

Cercetarea relevă faptul că ponderea autoturismelor diesel în parcul auto era, în 2012, de 33%, în creştere cu 8% comparativ cu anul 2008. În ultimii doi ani, maşinile noi înmatriculate şi cele de import rulate au fost în proporţie de până la 40% diesel.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.