Parlamentarii, total de doar 36 de zile de muncă până în prezent

În primele 6 luni ale anului, cei 588 de parlamentarii au muncit, nici mai mult, nici mai puţin, de 36 de zile. Nu apucă bine să-şi facă încălzirea la muncă, că mai apar în calendar sărbători noi. Iar dacă nu apar, au celebra „activitate” în teritoriu.

Au avut vacanţa de iarnă mai lungă decât al elevilor, Paştele catolic, 2 săptămâni de 1 mai, Paştele ortodox şi Rusaliile.

Deşi au depus juramantul în decembrie, au venit la Parlament prima data abia în februarie, după o vacanţă de iarna mai lungă decât a elevilor.

Iar, de când a inceput primavara, parlamentarii îşi tot gasesc scuze să nu se prezinte la muncă: a fost intâi Paştele catolic, apoi vacanţa de două săptămâni pentru 1 Mai şi Paştele Ortodox. Şi nu s-au oprit aici. Şi-au votat încă o zi liberă pentru Rusaliile catolice: 20 mai.

Teoretic, parlamentarii lucrează în teritoriu două zile pe săptămâna pentru a lua pulsul alegatorilor, însă unii dintre ei nici nu s-au ocupat să-şi facă un birou parlamentar.

Iar, în puţinul timp liber rămas pentru muncă, senatorii şi deputaţii se plâng că nu le ajunge bugetul de 50 de milioane de euro anual pentru hârtie igienică şi alte detalii.

Noul Parlament al României întrece, după numărul membrilor, Legislativul Statelor Unite ale Americii. SUA are 535 de membri în tot Congresul – 100 la Senat şi 435 la Camera Reprezentanţilor.

În Legislativul 2012-2016 din România, numărul de aleşi este de 588 – 394 de deputaţi şi 176 de senatori, cu 117 mai mare decât în Parlamentul anterior. Cei 117 de aleşi în plus ne costă costa însă peste 32 de milioane de euro în următorii patru ani.

Raportat la populaţia ţării, România are mai mulţi parlamentari decât 13 ţări din UE, aflându-se astfel exact la jumătatea clasamentului ţărilor din Uniune

Dintre primele 12 ţări cu cea mai numeroasă populaţie din UE, ţara noastra are cel mai mic raport locuitori/parlamentari, Ungaria fiind urmatoarea cea mai populată ţara care are mai mulţi parlamentari raportaţi la numarul de locuitori decat noi.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.