Patru dezinformări privitoare la Ordonanța 13. Și o anchetă aiuritoare

17 februarie 2017 ultimaora Niciun comentariu

În ultimele săptămâni s-au vehiculat multe teorii juridice şi para-juridice pe tema recentelor ordonanţe de urgenţă ale guvernului Grindeanu, de acum nefasta OUG nr. 13/2017 care conţinea anumite prevederi deloc subtil dedicate unei anumite categorii de inculpaţi, ceea ce a generat o imensă revoltă publică, cu proteste în majoritatea oraşelor mari.

Între timp, OUG nr. 13/2017 a fost abrogată, ministrul-marionetă de la Justiţie a demisionat, iar zilele trecute instanţe din ţară (Cluj şi Alba Iulia) au pronunţat hotărâri prin care inculpaţi de infracţiunea de abuz în serviciu au fost achitaţi.

Deşi protestele au fost justificate, iar furia protestatarilor pe deplin justificată, întrucât intenţiile de prăduire şi jaf public ale PSD sunt pe deplin documentate în ultimii ani, iar stilul de operare în grup organizat, cu câţiva pioni de sacrificiu care să rezolve problemele gri ale liderilor formali sau informali, totuşi, pentru a fi pe deplin informaţi şi conştienţi că domnia legii înseamnă să aplicăm aceeaşi măsură tuturor, indiferent dacă sunt „ai noştri” este bine să fim capabili să identificăm problemele şi dezinformările care au circulat, cu bune sau rele intenţii, din afara sferei PSD, deseori de la oameni pe care îi credităm pozitiv, ceea ce face manipularea mult mai uşor de produs şi mult mai plauzibilă.

Dovada că oamenii, în marea lor majoritate, au înţeles miza precisă a acestor proteste, este faptul că, după abrogarea OUG nr. 13/2017 numărul protestatarilor a scăzut semnificativ pentru că oamenii au înţeles că, în ciuda diferenţelor de opinii şi opţiuni politice, PSD a câştigat alegerile din decembrie 2016 şi este legitimat de votul popular să aibă propriul guvern. Dacă ne dorim altceva şi avem alte alegeri, atunci să facem efortul minim de a ieşi la vot data viitoare.

I. Prima dezinformare

În acest context s-a stârnit o operaţiune de dezinformare media, prin care s-a afirmat că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, că nu mai este prevăzută în Codul Penal şi că OUG 13/2017, acum abrogată, ar fi împiedicat acest lucru. Imediat, câţiva jurişti au clarificat deja că nu era nicidecum vorba despre o dezincriminare în lege, ci de aplicarea Deciziei 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, absolut necesară având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu, astfel cum este definită astăzi în Codul Penal (neactualizat cu deciziile Curţii Constituţionale a României în materie penală), este suficient de ambiguă, astfel încât orice conduită poate fi practic calificată, prevăzută şi sancţionată de Codul Penal.

Pentru a se evita ambiguitatea interpretărilor legale care să ducă, din nou, la practică juridiciară neunitară şi contradictorie a instanţelor de judecată, Curtea Constituţională a stabilit un criteriu de delimitare a conduitei sancţionate penal, interpretând – interpretare ce constituie „ordine juridică normativă”, conform Decizie CCR nr. 847/2008 – definiţia infacţiunii prevăzută în art.297 din C.Pen. în sensul în care o persoană poate săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu numai prin încălcarea legii, mai precis a legislaţiei primare (legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgentă). Această interpretare are rolul de a oferi astfel predictibilitate în soluţionarea dosarelor penale constituite pentru judecarea acestui tip de infracţiune. De aceea, în cazul achitării prin hotărârea Curţii de Apel Cluj vedem că, iniţial, abuz în serviciu a fost considerat la încălcarea unui contract, ceea ce nu se mai califică ca infracţiune, conform interpretării date prin Decizia CCR mai sus-menţionată.

Aşadar, pe acest aspect, vom vedea mai multe hotărâri ale instanţelor de judecată care vor achita diverşi inculpaţi trimişi în judecată sau urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum este ea definită de Codul Penal, înainte de a apărea interpretarea CCR de anul trecut. Aceste achitări au drept cauză obligativitatea deciziilor CCR asupra cauzelor aflate în curs de judecată şi ele vor continua până la o eventuală modificare şi completare a Codului penal sub acest aspect.

O scurtă concluzie aici, din experienţa mea: abuzul în serviciu, cum a fost definit până la Decizia CCR nr.405/2016, a permis ca aceasta să fie acuzaţie-umbrelă pentru o serie de abateri sau neglijenţe în serviciu, precum şi pentru o serie de plângeri penale întemeiate pe raţiuni de răzbunare personală, ceea ce a blocat şi a încetinit activitatea în administraţia publică şi mă refer aici, de exemplu, la aprobarea plăţilor din fonduri nerambursabile pentru beneficiarii programelor POS CCE, unde s-au pierdut termene, bani şi dosare din temerea unor funcţionari de a aproba plăţi sau de a comite vreo greşeală.

Evident, nu au lipsit plângerile penale, fiecare funcţionar public cu funcţie decizională din ministere fiind terorizat de ideea că ar putea oricând să fie anchetat, ceea ce a blocat fluxul firesc al procesului decizional în aspecte care priveau direct cetăţenii. O opinie similară merge chiar mai departe şi arată că distincţia dintre infracţiuni şi abateri disciplinare a devenit volatilă, fiind arbitrară, ceea ce conduce la respingerea în instanţă a dosarelor sau achitări şi arată, istoric, ce modificări a suferit incriminarea abuzului de putere în România.