Paul-Ciprian Surugiu – Fuego. Contopit cu Basarabia şi cântecele ei (interviu realizat în 2013 și totuși actual)

Concertele lui Paul-Ciprian Surugiu – Fuego au, pe lângă atmosfera sentimentală creată de glasul muzical al interpretului şi de repertoriul său, o foarte bună punere în scenă a spectacolului.

Succesul insurmontabil al acestui necontenit tânăr cântăreţ care preia miezul bun şi copt al tradiţiei şi culturii muzicale vechi fără să alunece pe valul ce-aduce un torent muzical despiritualizat al cântecului sezonier abundent astăzi, are cel mai bun şi statornic sprijin ce-l înaripează: publicul. Dintotdeauna și definitiv, cel basarabean!

Aceasta pentru că e un spirit atât de larg deschis trăirii în comuniune cu cei care îl ascultă, iar glasul său şi mesajul pe care îl transmite prin emisie sensibilă, de afect vocal şi text precumpănitor sentimental, de dragoste, şi cu sensuri călduroase, umane, magnetizează inimile, făcându-le să rezoneze la un tonalism muzical neasemănător cu altul. Iubeşte Basarabia, în fiecare zi îi este dor de Basarabia! L-a adorat pe Grigore Vieru, căruia i-a fost prieten şi i-a cântat multe dintre poeme!

De aceea, în primul rând pentru basarabenii patimii iubirii lui Paul-Ciprian – Surugiu se alcătuieşte acest interviu. Nu este câtuşi de puţin un drum mărunt prin biografia cântăreţului, ci doar o aşternere confesională a inimii sale topite de dorul de Basarabia şi de poetul Grigore Vieru pe curăturile cu fân cosit ale malurilor Prutului.

          Numele tău, de fapt, nu este Fuego…

          Fuego-i numele de scenă ce semnifică identitatea mea spirituală: foc.

          Focul topește ceara și întărește lutul. Poți reflecta azi că aici este înțelesul vieții tale la acest moment, prin mistuiri și oțeliri sub flăcările vieții? Cu ce răspântii de direcții te-ai intersectat încă din zorii vieții, până la cumpăna vârstei de la care a pornit drumul consacrării spectaculoase artistice?

          Sunt născut pe 23 august 1976, la Turda. După absolvirea liceului am făcut cursuri de canto la Şcoala Populară de Artă din Cluj Napoca, apoi am absolvit Facultatea de Teatru – clasa Adriana Piteşteanu. Au urmat cursuri de specializare la clasa Marius Ţeicu (music-hall) şi, din nou, cursuri de canto cu George Grigoriu şi Petre Găluşanu.

          Ce putere te-a înaripat, până aici?!

          Pasiunea, credinţa, libertatea. Sunt meticulos, obiectiv, perfecţionist, poate cu un spirit critic exagerat. Iubirea, primită şi dăruită cu măsuri reciproce îmi este ţinta. Ea a rodit înflorind pe chipul oamenilor un surâs mângâietor pentru traume sufleteşti şi mereu renăscut.

          Cântecul îţi creionează plasticizat sufletul. Ce nu se întrevede în el?

          Multe-s trăirile intime ale omului…! Sunt apăsări ce vin şi din interior şi din exterior. Regret că nu am împărţit generos timpul cu oamenii importanţi din viaţa mea, că nu i-am spus tatălui meu de mai multe ori cât l-am iubit şi admirat, regret că l-am pierdut prea repede, că mi-am pierdut bunica, regret că i-am pierdut pe Grigore Vieru şi Adrian Păunescu… Mă apasă întunericul, penibilul, ridicolul, gheaţa din inimi, indiferenţa, răutatea, boala, singurătatea, viitorul României raportat la perspectivele croite în prezent. Mi-e dor de bunica Stratenia. Moartea ei şi a tatălui meu m-au copleşit dar sper să îi regăsesc într-un alt timp, într-o altă dimensiune. Cred în Dumnezeu pentru că nu suntem formă fără conţinut.

          Confruntarea de orgolii face oamenilor „binele” pe care şi-l fac reciproc roata şi frâna. Te-a contaminat vreodată această boală care roade ca rugina în fier?

          Nu! Este o vanitate inutilă, nocivă.

          Atunci, ce poate să te indispună sau să te revolte?

          Tristeţea cuiva drag, nevoinţa de a explica ceva, fără să fiu înţeles, minciuna, duplicitatea, trădarea în faţa cărora nu am arme… trădarea femeilor, violenţa bărbaţilor, fizică şi verbală, orgoliul exacerbat. Ele rănesc, devastează demnitatea, încrederea, stima de sine, activează trecerea la etapele dezumanizării, însingurarea! Călătoriile mă reconfortează în confruntarea cu ele. Şi aspiraţiile de anvergură spirituală cum ar fi ctitorirea unei biserici închinate bunicii, albă, inundată de flori şi văpăi de lumină, pe o colină însorită, împresurată de cetini cu lacrimă de răşină, parfumată cu tămâie şi busuioc.

          Pasiuni, dorinţe eşuate, acceptări, reprimări, realizări…?

          Lectura, teatrul, filmul, călătoriile sunt pasiunile mele în continuarea muzicii sau însoţite cu ea. Mă desluşesc spiritual, fără să fiu obsedat de scrupulozitatea excesivă şi autocontrolul rigid, sondând domeniul psihologiei. Aş dori să salvez lumea. Nu izbutesc, dar nici nu abandonez proiectul. Îl detest pe Paul – Fuego, dacă este urâcios, intolerant, cârcotaş, egoist şi îndeosebi când virează în vedetism. Dar se tratează! Am obişnuinţe pe care mi le reprim: devastez frigiderul, la orele târzii ale nopţii, cu lumina stinsă, ca să nu mă simt vinovat, nu fac exerciţii fizice, mă adâncesc în miezul nopţilor, în faţa computerului. Nu mă pot despărţi de obiectul pe care l-aş arunca primul: telefonul! Am multe tabieturi şi superstiţii involuntare, de reflex, de condiţionare. Îmi impun să le ţin la distanţă, spre a nu deveni manii, obişnuinţe. M-au atras toate sporturile de când eram copil. Am adorat-o pe Nadia, am mitizat-o, aşa cum a făcut-o și cronicarul Ioan Chirilă, zicându-i Zeiţa de la Montreal! Toată viaţa mea susură în izvorul transcendental al copilăriei. Ce se vede acum în exterior e tributar anilor! Am familie, prieteni, şi am cântecul. Acesta este depozitul meu la „banca” de capital spiritual. Sunt relevante pentru mine reflecţiile lui Grigore Vieru: „Să ai un prieten în familie, unul în ţară, unul în lume şi unul în cer”. Mă impresionează personalităţile înmănuşate de coperţile istoriei nemăsluite, neîmpodobite, neprescurtate.

          Ai făurit monumente în umbra inimii tale, Basarabiei şi lui Grigore Vieru! Care este visul tău cel mai avântat în legătură cu aceasta?

          Să zbor la cerul Basarabiei şi al lui Grigore Vieru, fără motor. Să reînvăţ demnitatea de la concetăţenii mei. Să ador copii care spun lucruri trăsnite. Să redau zâmbetul unui copil bolnav. Să îndrept spre lumină viitorul planetei. Să mă pot risipi când voi fi în nefiinţă pe luciul mării în amurg.

          Cu ce minciună ţi-ai înşela propriile sentimente?

          Nu-mi pasă! (atunci când unii m-au rănit…!).

          Dacă ai fi o armă…

          Aş fi o ironie fină.

          Ai mărturisit, Paul, că ai dori în ultimele clipe de viaţă să cânţi în duet cu Alla Pugaciova. Deopotrivă o admiri pe Sofia Rotaru. Descătuşează admiraţia ta pentru ele.

          Alla Pugaciova mă farmecă! O ascult, o caut, o urmăresc, înseamnă pentru mine mister, desăvârşită urcare a muzicii şi spectacolului de la uman până la cerul artei şi corifeilor ei. De asemenea, Sofia este pentru mine frumuseţea personalizată în toate formele ei exponenţiale, umane, artistice, ideale. Cântecul Sofiei este înstelat de armonie şi extaz.

          Mărturisirile tale ultime ale acestei convorbiri vor să fie despre Basarabia şi poetul Grigore Vieru. O spui repetat, la fiecare spectacol: „În fiecare zi mi-e dor de Basarabia”, „Mi-e dor de nenea Grig” (Grigore Vieru, n.n.)…

          Basarabia şi Grigore Vieru sunt una! Basarabia şi Grigore Vieru au o singură ţară, dar ei aparțin universalităţii. Grigore Vieru a restituit cuvântului miezul lui de valoare, l-a scris cu lacrimi şi i-a sporit sensibilitatea. Şi-a adăpostit inima în limba română iar pe limba română a adunat-o la un loc, aducând-o acasă de unde a găsit-o risipită. Grigore Vieru va exista şi prin mine! Îi cânt poemele şi i le recit, îi duc în inima mea, conştiinţa, destinul, creaţia, iubirea…! El a redeşteptat inimile românilor, a   trăit în neadormire dârză pentru limba română şi alcătuirea ei poetică în creaţia literară. Grigore Vieru a fost port drapelul generaţiei noastre, contemporanul apostol al cuvântului şi al adevărului, care ne vedea şi oglindea sufletul!

Aurel V. ZGHERAN

Paul-Ciprian Surugiu și Grigore Vieru

Irina Loghin, Aurel V. Zgheran, Paul-Ciprian Surugiu, Zinaida Bolboceanu

 

Artistul Paul-Ciprian Surugiu – Fuego apreciat, iubit și omagiat pe tărâmul românesc de la stânga Prutului…!

Imagini oglindind prețuirea de care se bucură artistul Paul-Ciprian Surugiu în Basarabia, din partea președinților Petru Lucinschi și Nicolae Timofti

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.