Pe mâna cui lăsăm autostrăzile din România?

Narcis Neaga, fost director la CNADNR între 2013 și 2015, sub mandatul căruia a fost închisă autostrada A1 Orăștie – Sibiu din cauza unor lucrări defectuoase, a fost numit la șefia Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNAIR), care se ocupă de marile proiecte rutiere și de realizarea autostrăzilor. De asemenea, Neaga a fost cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind aceeaşi autostradă.

În decembrie 2015, domnul Narcis Neaga a fost destituit de la şefia CNADNR (scindată ulterior în  CNAIR şi CNIR) după ce Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat mai multe nereguli privind proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită.

Totodată, în mandatul lui Narcis Neaga au fost lansate câteva zeci de licitaţii pentru pregătirea unor proiecte de autostrăzi și drumuri expres, care ulterior au fost anulate.
De asemenea, domnul Neaga a luat decizia inexplicabilă de a lansa licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru proiectul A1 Sibiu-Pitești la un preț derizoriu şi de a impune un termen nerealist de doar 6 luni pentru finalizarea acesteia, ignorând avertismentele Comisiei Europene, fapt care a dus la rezilierea contractului în anul 2017. Majoritatea experţilor din domeniul proiectării şi consultanţei rutiere susţin că sunt necesare minim 18 luni pentru realizarea un studiu de fezabilitate corespunzător pentru autostrada Sibiu-Pitești.

În ciuda tuturor acestor dovezi de incompetenţă, PSD-ALDE au decis că domnul Narcis Neaga merită răsplătit cu şefia companiei din fruntea căreia a fost demis. Totodată, Ministerul Transporturilor l-a numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pe Costin Mihalache, licențiat al Academiei de Poliție şi absolvent al facultăţii de Drept, un abonat al diferitelor Consilii de Administrare ale companiilor de stat, fără niciun fel de studii în domeniul economiei, transporturilor sau construcţiilor civile.

Din păcate pentru România, Costin Mihalache, un politruc de casă al PSD şi Narcis Neaga, un incompetent cercetat penal care gestionat proiectul autostrăzii scufundate lot 3 Sibiu-Orăștie, se vor ocupa de strategiile de dezvoltare a investițiilor rutiere din România.

Din aceste considerente, PACT pentru România le solicită premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Transporturilor Lucian Şova să specifice care au fost criteriile în baza cărora s-a decis numirea acestora.

Deşi sub conducerea domnului Narcis Neaga activitatea CNADNR a fost un dezastru, PSD şi ALDE consideră că domnia sa este cel mai potrivit om din România pentru a se ocupa de construcţia autostrăzilor. Cetăţenii României îi vor plăti din nou un salariu imens acestui domn, al cărui mandat s-a remarcat prin întârzieri, probleme penale şi defecţiuni tehnice care s-au dovedit fatale. Este o nouă sfidare tipică acestei guvernări, care se dovedeşte iarăşi paralelă cu interesele cetăţenilor care i-a votat”, a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PACT.

Biroul de presă PACT

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.