Pensiile vor fi indexate în 2015
Premierul Victor Ponta a reiterat că pensiile se vor indexa, în 2015, în raport cu rata inflației și creșterea salariului mediu brut.
‘Lucrurile trebuie să fie foarte clare. Banii pe care îi dăm la pensii vin tot de la oameni, pentru că nu îi am nici eu, nici doamna Petrescu (n.r.—Ioana Petrescu, ministrul de Finanțe). Românii au muncit mai mult anul trecut. Anul acesta, deja pe prima lună s-a înregistrat o creștere a comenzilor în industrie cu 10%. Oamenii muncesc mai mult. Muncesc mai eficient. Asta înseamnă că avem creștere economică’, a declarat Ponta luni seară, într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3.
„Da, se indexează pensiile, aşa cum le-am indexat şi în 2014, cu 3,75%. Avem în strategia fiscal-bugetară păstrarea indexării cu acea medie rată a inflaţiei şi creşterea salariului mediu brut. Deci, există planificat aplicarea legii, până la urmă, este legea care priveşte indexarea pensiilor. Pensiile se indexează cu siguranţă”, a spus Ponta, la Antena3.