PERICULOASA DEPLASARE SPRE EST
Totul a început când falia euroatlantică a încercat să-și lărgească dominația către Est, declanșând așa numitele revoluții portocalii în Ucraina și Georgia, pe seama restrângerii sferei de influență rusești. Analiștii planetari au pierdut din vedere că la Moscova nu se mai afla perdantul și coruptul Elțîn, ci succesorul său, Putin, format la școala kaghebistă ce nu acceptă înfrângerea. Ulterior, toată lumea a înțeles că lucrurile sunt diferite, dar au încercat în continuare să facă același joc. Cu mari pierderi pentru cele două țări protagoniste. Mai întâi pentru Georgia, unde forțele pro-ruse sunt la putere, declanșând procesul de marginalizare și sancționare a pro-occidentalilor, iar acum pentru Ucraina, unde urmările negative vor fi mult mai grave. Cel mai probabil acestea vor consta în scindarea țării, mai întâi în Sud prin pierderea iminentă a Crimeei, apoi în restul țării, prin separarea Estului pro-rus, pravoslavnic, de Vestul pro-occidental, catolic, atras de mirajul polonez. Conflictul extrem, ajuns până în stadiul iminenței războiului nu face decât să confirme și să adâncească asemenea evoluții. De pierdut este clar că va pierde Ucraina în fața Rusiei, hotărâtă să împingă lucrurile până la ultimele consecințe, în condițiile în care nu are a se teme de amenințările euroatlantice din moment ce deține controlul alimentării cu gaz al principalelor state europene. Prin urmare, jocurile în privința Ucrainei sunt făcute.
Ce se întâmplă cu România? Pericolul este imens, dar nu din cauza provocărilor de limbaj la care s-a dedat președintele Băsescu la adresa Moscovei, ci datorită aceleiași inconștiente deplasări spre Est, respectiv a revendicării Basarabiei, așa cum este perceput proiectul prezidențial de unire, de către Rusia. O asemenea politică aventuristă, din motive strict politicianiste, pune guvernul de la Chișinău în cea mai delicată poziție, în condițiile în care Transnistria poate deveni o altă Crimee, iar Republica Moldova o altă țară intrată în vâltoarea secesionistă, în aceeași regiune în care granițele devin volatile. Iar România se expune singură aceluiași proces, prin deplasarea spre Est, convenabilă, de data asta, Ungariei, singura care nu face un joc de sumă nulă, în sensul că nimeni din Vestul său nu încearcă să-i împingă frontierele spre răsărit.
Prin urmare, după Ucraina, unde evoluțiile sunt ireversibile, cu toate protestele mai curând ipocrite ale marilor puteri, România este cea mai expusă, atât datorită conjuncturii externe ce înseamnă o nouă reașezare a faliilor geopolitice încremenite după Trianon –exceptând cutremurul ce a transformat harta Iugoslaviei într-o blană de leopard – cât și a forțelor interne maghiare, separatiste, favorizate de șantajul asupra executivului, nevoit să le aducă la guvernare. Aceasta va însemna o concertare a reacțiilor externe centrifuge cu strategiile interne ce vizează modificarea Constituției în sensul eliminării prevederilor referitoare la statul unitar și indivizibil, a limbii unice, la care se adaugă reorganizarea teritoriului pe criterii etnice, denumite eufemistic, tradiționale și istorice.
Că deplasarea spre Est este aproape legică o demonstrează faptul că ea este în sens invers față de culisarea spre Vest de după al doilea război mondial când Stalin a creat Ucraina pe seama teritoriilor poloneze cucerite în 1939, în tandem cu Hitler, și, oricât nu ne-ar conveni s-o recunoaștem, tot el a hotărât și păstrarea Transilvaniei de către România. Sunt adevăruri pe care guvernanții noștri actuali par să nu le cunoască, iar dacă le știu, atunci, sigur, le ignoră, nu atât în paguba lor cât a țării întregi. Sau, mai exact, a păstrării țării întregi!
P.S. Observați că nu vorbesc de NATO, de UE, de raporturi de putere, de război convențional sau nuclear. Pentru că nimic din toate acestea nu intră într-o ecuație în care faliile geopolitice sunt rearanjate după o logică aproape naturală, declanșată de provocatorii de meserie sau pur și simplu iresponsabili.
Ion MARIN