Perseverenţă versus prejudecată la „Duminica poveştilor adevărate”
Liana Stanciu şi Costea Lupescu îi vor avea ca invitaţi în ediţia de duminică, 23 iunie (de la ora 18.10), a emisiunii „Duminica poveştilor adevărate” (TVR 2) pe Rodica Şiclovan – fosta preşedintă a Federaţiei de Fotbal Feminin – şi pe Radu Vasile – un programator care, în ciuda faptului că este nevăzător, a demonstrat că a duce o viaţă normală este o chestiune de voinţă. Emisiunea este difuzată simultan şi online, pe portalul video al Televiziunii Române – TVR+.
Rodica Şiclovan şi-a început cariera ca atletă, dar a ajuns să pună bazele primei echipe de fotbal feminin din România şi să înfiinţeze şi Campionatul Naţional de Fotbal Feminin. Deşi a renunţat pentru o perioadă la pictură în favoarea sportului, în prezent s-a reîntors la această pasiune descoperită la o vârstă fragedă, păstrându-şi pofta de viaţă, în ciuda unei grele încercări.
Tot duminica aceasta, telespectatorii TVR 2 îl vor cunoaşte pe Radu Vasile, un om care, şi el, a depăşit cu succes greutăţile vieţii. A luptat cu prejudecăţile oamenilor, le-a dovedit că „a nu avea vedere” nu înseamnă „a nu avea viziune” şi a devenit programator. Succesul activităţii sale este dovedit de titlurile şi premiile pe care le-a câştigat, printre care se numără unul dintre cele 5 premii internaţionale oferite de Cisco – „Against all odds” (2005) şi premiul de excelenţă pentru întreaga activitate în IT (oferit de Asociaţia Nevăzătorilor la sărbătorirea centenarului acesteia). Telespectatorii vor afla cum s-a născut pasiunea lui Radu Vasile pentru calculatoare şi când s-a decis să urmeze cariera de programator, ce studii de profil a ales, la ce competiţii a participat de-a lungul anilor, dar şi cum a depăşit situaţiile limită care i s-au ivit în viaţă.