Peste 270.000 de tineri până în 25 de ani nu au un loc de muncă

Găsirea unui loc de muncă a devenit o provocare pentru tinerii din România care termină studiile cu pretențiile obținerii unei poziții care să justifice calificarea pe care o au. Tot mai mulţi tineri nu reuşesc să îşi găsească un loc de muncă. Anul acesta, peste 270.000 de persoane până în 25 de ani nu au un loc de muncă. Mai grav este că mulţi dintre aceştia au terminat o facultate.

Tinerii se așteaptă ca în marile orașe din țară să le fie mai ușor să își găsească un loc de muncă, însă lucrurile nu stau așa. Potrivit datelor centralizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în Iaşi sunt aproape 22.000 de noi şomeri intraţi în sistem. Şi mai mulţi sunt însă în Bucureşti, Dolj, Suceava, Prahova şi Hunedoara. De la începutul anului au intrat în somaj, la nivel naţional, peste 620.000 de persoane.

Aproape 87.000 sunt absolvenţi care au solicitat acest statut în lunile iunie, iulie, august şi septembrie. Peste 67.500 au finalizat o formă de învăţământ liceal şi aproximativ 16.000 au absolvit o facultate.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.