Peste 30 personalităţi ale societăţii civile, la Festivalul UNFINISHED – între 27 şi 30 septembrie, la MNAR

Peste 30 de lideri internaţionali şi personalităţi ale societăţii civile vor participa la Festivalul UNFINISHED, care se va desfăşura la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, în perioada 27 – 30 septembrie.

Potrivit unui comunicat al Fundaţiei Eidos, organizatorul evenimentului, transmis AGERPRES, tema principală a ediţiei 2018 a festivalului este inspiraţia, dincolo de graniţa dintre discipline.

„Viziunea UNFINISHED este să găsească, să descrie scânteia, indiferent de artă, ştiinţă sau vocaţie, care aprinde în om dorinţa de-a păşi, în întuneric, acolo unde se află ideile zilei de mâine. Fără inspiraţie, fără curiozitate, fără nesăbuinţa, uneori, de-a îndrăzni să laşi în urmă cărarea bătută, lăsăm celor ce ne urmează un viitor mai sărac”, declară Cristian Movilă, fondator, citat în comunicat.

La eveniment şi-au confirmat participarea, potrivit organizatorilor, Aja Monet , poet şi activist, Farah Nayeri, corespondent cultural al New York Times în Europa, Archie Lee Coates şi Jeffrey Franklin, parteneri PlayLab şi fondatori + Pool, Iulian Stanciu , CEO eMAG, Andrew Herzog, designer multidisciplinar şi co-fondatorul HAWRAF, Barbara Soalheiro, fondatorul MESA, Kimberley Motley, avocat pe drepturile omului, Danilo Maldonado Machado, disident cubanez, Peter Conrads, Co-fondator + Managing Director, SLOW, Esther Perel, terapeut specializat în relaţii + autor, Maria Toorpakai Wazir , jucătoare de squash, Ian Daly , Head of Brand Strategy, Live Nation, Ayesha Gulalai Wazir , om politic şi activist, Pete Davis, scriitor & civic performer.

Printre artiştii care vor contribui cu lucrări în cadrul expoziţiei se numără Kitra Cahana, Alfredo Jaar, Josh Begley, Tehching Hsieh, Luca Zamoc, Oana Vainer, Luca Zamoc, Rachel Monosov + Admire Kamudzengerere. Grupul Numen/For Use vor construi o instalaţie spaţială interactivă accesibilă spre explorare oaspeţilor UNFINISHED pe perioada festivalului.

„UNFINISHED încearcă să evadeze din paradigma evenimentelor dedicate unei singure specializări, oferind inspiraţie spre dezvoltarea personală prin expunerea la cât mai multe discipline şi tipologii de gândire. Programul UNFINISHED, selecţia invitaţiilor şi conceptul expoziţiei ‘Unknowing Knowns | Knowing Unknowing’ din cadrul festivalului reflectă această aspiraţie şi viziune a unui viitor cross-disciplinar”, a declarat Ramona Todoca, director Creativ şi Curator UNFINISHED, citată în comunicat.

Accesul la festival se face pe bază de invitaţie directă, recomandare sau prin completarea formularului unfinished.ro/join, în limita locurilor disponibile aferente fiecărui domeniu.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii şi cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.