Peste 400 de persoane cu dizabilităţi pot să urmeze cursuri gratuite

 
 
 
Primăria Sectorului 6 oferă  servicii de informare, consiliere şi calificare profesională unui număr de 400 de persoane cu dizabilităţi prin intermediul a două proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă.
Derulate prin Fondul Social European, Programul POSDRU, cele două proiecte au ca obiective generale atât dezvoltarea competenţelor profesionale, cât şi prevenirea şi combaterea discriminării şi a stereotipurilor legate de persoanele cu dizabilităţi, în contextul societăţii româneşti actuale, în care mai persistă reticenţe şi lipsă de informare cu privire la această categorie socială.
Cursurile de formare profesională, puse la dispoziţie gratuit în cadrul celor două programe, beneficiază de recunoaştere din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, acoperind calificări precum lucrător în comerţ, legător manual sau peisagist-floricultor.
Cursurile sunt organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, pe durata desfăşurării lor beneficicarii primind un suport financiar menit să susţină eforturile de pregătire.
Cele două programe mai implică formarea şi a 100 de persoane din rândul managerilor, al agenţiilor publice sau private şi al reprezentanţilor administraţiei publice în specializări precum mediator social, pedagog social şi evaluator vocaţional, în scopul combaterii discriminării şi creşterii ratei de ocupare a forţei de muncă în rândul persoanelor cu dizabilităţi.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.