Petrică (Iohannis) și lupul

La fel ca Băsescu pe vremea lui, Iohannis a început să facă declarații de tot felul la ora telejurnalelor de seară. Doar că, de la un timp, televiziunile s-au cam prins că este vorba despre o campanie pre-electorală mascată și nu mai catadixesc să transmită în direct his master s voice STOP  Luni seara, nici PRO TV și nici Antena 1 n-au renunțat la programul curent pentru a da curs mesajului deznădăjduit al președintelui: „Este necesară demisia doamnei Dăncilă!” STOP  În sprijinul demersului său Iohannis a colecționat, pe lângă cîteva date reale, pe care le știe deja toată lumea, câteva statistici din primul trimestru din care ar reșeși că se cheltuiește mai mult decît se încasează STOP  Cum ar rezolva o astfel de situație demisia nevinovatei doamne Dăncilă? Președintele nu ne-a mai spus,  dar bănuim că înlocuirea sa cu un al patrulea premier, la fel de incompetent, nu ar fi o soluție. Subliminal, președintele dorea probabil să inducă ideea că Opoziția ar fi mai puțin cheltuitoare, dar cum să faci să o aduci la putere, când ea, săraca, abia își duce zilele? STOP  Ar putea fi nesăratul Orban omul providențial? Sau vreunul dintre băieții si fetele din brigada artistică de agitație a USR? Ca să nu pomenim – Doamne ferește! – de o variantă…Băsescu STOP  Oricum, concluzia trasă de șeful statului (Dragnea și ai lui nu are o soluție pentru o guvernare bună!) este la fel de valabilă în formularea ”Iohannis și ai lui…” STOP  Aceste alerte încep să spună o poveste asemănătoare cu celei din „Petrică și  lupul”: când va fi o situație cu adevărat gravă, nu-l va mai crede nimeni pe cel care sună alarma STOP  Vestea-șoc a zilei a fost anunțul lui Isărescu că la anul, odată cu finalizarea actualului mandat, se va retrage de la conducerea Băncii Naționale la conacul de la Drăgășani. Așa că nu vai mai fi nevoie ca coaliția (dacă va mai fi aceeași) să-și bată capul ca să-l schimbe. Am 70 de ani! a spus, trist, cel mai longeviv lider român în funcție (l-a bătut și pe Ceaușescu, cu cei doar 25 de ani ai aceluia, față de cei 28 ai lui) STOP  BNR a majorat dobânda „la cheie” de la 2,25 la 2,5% sperând să stimuleze economisirea. E greu, mai ales că românii abia s-au deprins să cheltuiască tot ce primesc în plus. Sau în…minus STOP  Întîrzierea plății pensiilor a stârnit un mare scandal printre cei care doar din aceasta trăiesc, iar Guvernul a fost nevoit să ia o măsură drastică. Pensiile se vor plăti de acum înainte la o dată fixă și nu când are Poșta bani STOP  O veste proastă pentru supraviețuitorii tragediei de la „Colectiv”, care au solicitat despăgubiri de 280 milioane de euro. Instanța de judecată a refuzat să să oblige statul să garanteze plata despăgubirilor către cei 329 de solicitanți. Ceea ce înseamnă că nu vor vedea niciodată banii ăștia doar de la patronii clubului și de la artificieri...STOP  Aici -i-am bătut pe americani; SRI a interceptat de 36 de ori mai multe convorbiri telefonice decât FBI! STOP  Marele miting în sprijinul familiei tradiționale ( care-i aia? Dar cea care rezultă după ce politicienii își lasă neveste inițiale pentru a se căsători cu amantele cum se cheamă?) s-a amânat, ca să-i dea posibilitatea lui Iohannis să aducă niște argumente în sprijinul celei „europene”, cea cu doi tați sau două mame…STOP  Dezamăgită că eforturile sale de a-l „lucra” pe Directorul General al TVR,  Stelian Tănase, cel neagreat de PSD, nu au fost prețuite la adevărata lor valoare, precum și de faptul că cea adusă chiar de ea (Doina Gradea) i-a aplicat șutul decisiv, fosta directoare (interimară) Irina Radu „emigrează” în Albania unde va lucra pentru un OSCE mai recunoscător.

Octavian ANDRONIC

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.