Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Piraeus Bank renunţă la subsidiarele din România, Bulgaria și Serbia

Publicat: marți, 18 iulie 2017

Cel mai mare grup bancar elen, Piraeus Bank, a prezentat planul strategic „Agenda 2020”, conform căruia vor fi vândute afacerile din România, Bulgaria, Serbia, Albania și Ucraina și va fi redus portofoliul de credite neperformante (NPL).

Obiectivul nostru principal îl reprezintă reducerea expunerii la subsidiarele bancare internaționale din România, Bulgaria și Serbia și la activele nebancare elene care nu sunt de bază și, dacă vom implementa asta fără să fie afectat capitalul, efectul asupra bilanțului va fi pozitiv, a spus noul director general al Piraeus Bank, Christos Megalou, într-un interviu acordat Bloomberg şi citat de Agerpres.

Până la sfârșitul anului, grupul bancar elen trebuie să rezolve problema creditelor neperformante în valoare de patru miliarde de euro (4,6 miliarde de dolari), conform planurilor de restructurare convenit cu Uniunea Europeană.

„Există o decizie a conducerii privind accelerarea implementării planului de restructurare precum a achita cât mai curând ajutorul de stat”, a mai spus Megalou.

Sursa: Amos NEWS

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=83345

Publicat de la data iul. 18 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 octombrie 2018, 11:36
 

ENE
Parţial însorit
16°C
18 km/h
Perceput de temperatură: 15°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 67%
Vânt: 18 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:34
Apus: 18:27
Prognoza 19 octombrie 2018
Zi
 

SSE
Precipitaţii
22°C
Vânt: 4 km/h SSE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

V
Nori intermitenti
12°C
Vânt: 0 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-10-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:50 si 10:30 In zona : Județul Constanta: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Cogealac, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Mihai Viteazu, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Bărăganu, Fântânele, Mangalia;Județul Tulcea: […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-10-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 07:40 si 10:00 In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Poiana Stampei, Coșna; Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-10-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 07:35 si 10:00 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 139.501 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team