Pledoarie pentru instituția purtătorului de cuvânt
Ieri, un domn ministru și o doamnă cu atribuții într-o importantă entitate a administrației publice , ne-au dat, fiecare, cât un stânjenitor exemplu despre cât de actuală este, din păcate, vechea zicală: ,,a vorbit și nea Ion, că și el e om’’. Dacă ar fi făcut treaba asta pe persoană fizică, hai, mai treacă-meargă. Dar, atunci când fac treaba asta în calitate de persoane oficiale-mă refer, în primul rând, la domnul ministru Petre Daea- atunci lucrurile se complică. Mai ales dacă ținem seama de faptul că era vorba despre un subiect extrem de important,așa cum este dubla (sau chiar tripla) măsură cu care operează niscai firme din Occident pe piața românească de alimente, iar oficialii noștri îl iau în brațe pe ,,știu dar nu pot să vă spun’’, cred că este cazul ca treaba să fie discutată cu toată seriozitatea. Mai ales că situația de ieri nu este un fapt izolat, un simplu accident de parcurs, iar, printr-o asemenea deficiență de comunicare, s-a compromis o acțiune salutară a Ministerului Agriculturii.
Dacă tot am deschis discuția ar fi cazul să ne mai amintim, de pildă, câte semne de întrebare și motive de neliniște au creat bâlbele unor mai mari dregători ai finanțelor publice referitoare la așa-zisul ,,impozit pe gospodărie’’ sau la modul în care sumele pentru CAS și CSAS se vor plăti de către angajați sau de către angajatori. Acestea fiind, atenție mărită!, doar câteva foarte recente exemple, deloc plăcute recunosc, dar care nu mai pot fi trecute prea ușor cu vedere. Fie și dacă le vom expedia sub pretextul că sunt ,,deficiențe de comunicare’’.
Omenește vorbind, pot să înțeleg iritarea premierului Mihai Tudose care, asaltat de ziariști cu tot felul de întrebări (unele cam năstrușnice,recunosc), a răbufnit:,,Eu nu știu de unde scoateți dumneavoastră lucrul acesta. Spuneți-mi și mie cine v-a spus dumneavoastră?’’ Dar asta nu schimbă cu nimic datele esențiale ale problemei.
În realitate, dacă analizăm lucrurile fără părtinire și fără prejudecăți, vom vedea că ziariștii nu au făcut decât să aducă în discuție niște afirmații, bizare dar și alarmante, care circulă în spațiul public. Niște zvonuri, dacă vreți. Și tocmai pentru că este vorba despre niște zvonuri, gazetarii au considerat- și trebuie să considere și pe viitor!- că au datoria să le verifice de la cele mai avizate surse, pentru a informa publicul în deplină cunoștință de cauză.
De aici pleacă, însă, și necazul. Fiindcă nu întotdeauna un bun manager este și un bun comunicator. Realitate căreia i-a spus pe nume, nu cu multă vreme în urmă, senatorul Titus Corlățean atunci când s-a referit la anumite ,,deficiențe, slăbiciuni și erori’’ care se manifestă în comunicarea publică și care, în mod deosebit în cazul unor miniștri, pot avea consecințe foarte serioase. De unde, senatorul Titus Corlățean ajunge la o concluzie care merită reținută cu maximă atenție:,,Un ministru trebuie să fie pe deplin conștient că ale sale cuvinte au o greutate foarte mare’’.
De bună seamă, nu îmi pot închipui că ar mai putea azi, în plină explozie a comunicări(Ignacio Ramonet vorbea chiar despre o,,tiranie a comunicării’’) un demnitar, care se respectă și își respectă condiția, care să nu fie conștient de faptul că dialogul public este un domeniu specializat, o meserie care cere profesionism și vocație. Adică o specializare temeinică și un exercițiu sistematic.
Cu asta, punem degetul pe rană. Adică ajungem la dispariția sau, măcar, trecea într-un mare con de umbră , a instituției purtătorului de cuvânt. Pe care, fie din cauză că mulți gazetari vor să spargă audiența chestionându-i direct pe miniștri, fie pentru că unii demnitari au o pohtă nemaipomenită să se vadă pe sticlă, fapt este că a ieșit… ce a ieșit.
De aceea, ca unul care, vorba lui Fănuș Neagu, am văzut multe în viață și în Capitală și pe litoral, îi invit pe distinșii diriguitori ai trebilor obștii să se gândească foarte serios la câte avantaje poate aduce revigorarea instituției purtătorilor de cuvânt. Așa după cum le sugerez mai tinerilor mei confrați să își încerce puterile în această frumoasă și incitantă profesie. Și, nu doar pentru că aș fi un nostalgic, dar nu pot decât să regret- și cu acest prilej- faptul că soarta nemiloasă a făcut așa încât azi să nu îl mai avem printre noi pe Bogdan Baltazar(,,domnul B.B.’’), purtătorul de cuvânt al Guvernului de la începutul anilor *90, pe care eu și, desigur, nu numai eu, îl socotesc un adevărat model în meserie. Iar, din fericire, lista exemplelor poate fi oricând completată cu numele unor personalități reprezentative în domeniu.
Nu îmi fac,acum, prea mari iluzii că acest simplu mesaj va avea cine știe ce ecou în spațiul public, așa încât m-aș bucura cât se poate de sincer și dacă cineva m-ar contrazice. Asta cu condiția ca, mai ales în cazul unei polemici, să fie respectate regulile dialogului…
Şerban CIONOFF