POETIKA lansează în premieră single-ul „Rapsodii de Primăvară”!
Trei adolescente dau viață poeziei lui George Topârceanu, special pentru generația Z!
„Rapsodii de Primăvară” – primul single al trupei POETIKA – readuce în actualitate poezia lui Topârceanu printr-o reinterpretare muzicală contemporană.
Maya, Karina și Anais sunt trei fete frumoase, deștepte și talentate, eleve cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, care abia așteaptă să își facă debutul oficial pe piața muzicală din România. Scopul lor – și al producătorului muzical Alexandrescu DaNiel (membru al trupei K1) – este de a propune o reformulare a modului în care poezia este percepută și transmisă tinerilor.
Prin POETIKA și ADN Music, Alexandrescu DaNiel nu doar lansează un nou grup vocal, ci oferă un suflu nou și autentic unor versuri scrise acum un secol.
Alexandrescu DaNiel (K1), un tătic mândru
Povestea trupei este cu atât mai interesantă și personală cu cât una dintre membre este chiar fiica sa, Maya, care are 13 ani și jumătate: „Pentru mine, acest proiect este mai mult decât muzică. Este o punte între generații. Să o văd pe Maya interpretând versurile lui Topârceanu și vibrând cu ele, exact așa cum o făceam eu când eram copil, este o bucurie și cea mai clară dovadă că poezia trăiește, place și că doar trebuie spusă altfel – adică pe limba lor”.
Acest proiect muzical semnat de Alexandrescu DaNiel & ADN Music face parte dintr-o viziune mai amplă: crearea unui model de edutainment românesc, care să readucă poezia clasică în zona de interes real a adolescenților – nu prin obligația de a o învăța din manuale, ci prin muzică, bucurie și expresie artistică.
POETIKA nu este doar o trupă, ci un gest de curaj, o declarație de iubire față de poezie și un nou început pentru educația prin artă în România.
„Rapsodii de Primăvară” – începutul unei revoluții culturale
Muzica este noul alfabet emoțional al generației Z, iar primul single al trupei POETIKA este doar începutul!
Vor urma melodii pe versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc și alți mari poeți fundamentali, reinterpretate în stiluri pop, dance, trap sau dreampop.
Piesa și videoclipul au fost pregătite pentru difuzare pe posturi TV şi radio și se află deja pe platformele de streaming:
„Îmi doresc ca într-o zi copiii să fredoneze pe TikTok versuri de Blaga, să se îndrăgostească pe Eminescu și să râdă cu Topârceanu. Să-i aibă în suflet, nu doar în manuale.” – Alexandrescu DaNiel
ADN Music își va continua misiunea și prin organizarea unui casting național dedicat tinerilor adolescenți cu vârste între 12 și 15 ani, care vor să devină parte din următorul val al muzicii cu suflet românesc.
În acest sens toți cei interesați pot trimite demo-uri cu ei la contact@adnmusic.ro sau pe pagina de Facebook Alexandrescu Daniel – https://www.facebook.com/alexandrescu.daniel.9.
Cine este Alexandrescu DaNiel?
Membru fondator al legendarei trupe K1 (alături de Radu Fornea, Mircea Presel) – lansată în 1996, trupă care a impus etno-dance-ul ca gen muzical major în România – Alexandrescu DaNiel a fost implicat în proiecte eurodance de succes (Double D, Ro-Mania, Spicy, U-Nite, Etno, eXtra, Ho-Ra, Trinity, t-Short).
Sub numele Danny K1 el este un binecunoscut solist, compozitor, aranjor și producător muzical activ din anii ’90 și până în prezent. A compus și produs pentru numeroși artiști de top.
Unul dintre proiectele sale importante a fost „Toți K1”, lansat în 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri – un spectacol patriotic cu Nicolae Furdui Iancu, Paula Seling, K1, Iuliana Tudor, Vlad Rădescu și Sorin Francu.
Să le dăm tinerilor poezia în playlist!
Începând de astăzi, un nou val de emoție artistică se naște în muzica românească: POETIKA, un trio adolescentin cu voci proaspete și o misiune culturală, lansează primul său single – „Rapsodii de Primăvară”, o reinterpretare muzicală modernă a poeziei semnate de George Topârceanu.
Melodia este produsă şi compusă de Alexandrescu DaNiel, cunoscut publicului din activitatea sa cu trupa K1 și din colaborările cu mari artiști ai scenei autohtone: Paula Seling, Delia, Andra, Marcel Pavel, Lavinia, Pepe, Biondo, Besa Kokëdhima, Rednex, Snoop Dog șamd.
„Am creat un proiect muzical prin care vreau ca poeții clasici români să ajungă virali în rândul tinerilor de azi. Poezia românească merită toată atenția și, mai ales, o viață nouă. Versurile sunt frumoase, sensibile, transmit emoție și căldură, iar atunci când le pui pe muzică, devin dintr-odată vii, puternice, relevante. Adolescenții de azi se conectează prin muzică și nu printr-un manual de școală. De aceea vreau ca poezia să ajungă în playlistul lor!”
Și acum… să le cunoaștem pe fetele de la POETIKA!
Maya: „Am 13 ani, sunt elevă în clasa a VI-a și sunt pasionată de tot ce înseamnă artă, mai ales când vine vorba de teatru și musical. De mică am făcut foarte multe activități: înot, soroban – o metodă japoneză de dezvoltare logică – apoi balet (frumos, dar nu chiar pentru mine) și aikido, care mi-a plăcut foarte mult. Practic aikido de șapte ani și am ajuns la centura maro! Este un sport care m-a făcut mai puternică, mai încrezătoare și mai atentă. POETIKA nu e doar o trupă – este locul unde pot să fiu eu însămi, unde poezia prinde viață prin muzică, dans și emoție”.
Karina: „Am 12 ani, sunt elevă în clasa a V-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, iar energia mea ar putea lumina un stadion! Îmi place școala – chiar foarte mult – pentru că fiecare zi e o aventură frumoasă. Îmi plac toate materiile, dar dacă ar fi să aleg, matematica este marea mea pasiune! De la 7 ani cânt la pian și, între timp, m-am îndrăgostit și de teatru, canto, dans și dans pe role. Sunt ambițioasă, atentă la detalii și arta este modul meu de a respira și de a arăta cine sunt cu adevărat”.
Anais: „Am 11 ani, sunt elevă în clasa a IV-a, dar inima mea e deja plină de vise mari! Îmi place să cânt, să joc teatru, să dansez și iubesc scena. Visez să fiu actriță, cântăreață și, de ce nu, dansatoare! Fac canto de la 6 ani, actorie de doi ani și ador să învăț lucruri noi, mai ales la muzică și limba engleză. Iubesc orele de artă dramatică pentru că pot intra în pielea mai multor personaje. Am un cățeluș și un motănel care sunt cei mai buni prieteni – se joacă toată ziua, ca în desene animate! Culorile mele preferate? Roz, albastru și alb – pentru că, uneori, simplitatea e cea mai frumoasă! Cred că POETIKA este locul unde toate pasiunile mele s-au întâlnit. Și credeți-mă… abia am început!”
POETIKA – un proiect semnat Alexandrescu DaNiel & ADN Music
- Muzică: Alexandrescu DaNiel
- Versuri: George Topârceanu (1886 – 1937)
- Instrumental, Mix & Master: Alexandrescu DaNiel @ ADN Music
- Producție: Premium Agency Europe @ ADN Music
Instagram: @poetika.official
TikTok: @poetika.official
Youtube: @Poetika-Official