Poezii din volumul „Resemnare prin metaforă” de Galina Martea

PE-ACEST PĂMÂNT

Pe-acest pământ o casă am,

O casă din țărână,

Pe-acest pământ o viață am,

O viață la-ndemână.

Pe-acest pământ un soare am,

Un soare ce-ncălzește,

Pe-acest pământ o umbră am,

O umbră ce păzește.

Pe-acest pământ o mamă am,

O țară și o vatră,

Și un destin legat de-un neam,

Sfințit sub bolta-albastră.

RESEMNARE

Sunt triste zilele ce trec

în vorbe și iluzii,

le întâlnesc, le tot petrec,

prin umbrele oglinzii,

sunt palide și tac mereu

în fapte și zidire,

le înțeleg, le este greu,

căzând în amintire,

le vine greu, când rătăcesc,

prin timpul în schimbare

și-n a lor haină adâncesc,

fiind în resemnare.

CÂND NU MAI POT

Când nu mai pot

şi-mi este greu de mine,

eu rătăcesc

prin grâne şi coline,

eu rătăcesc

sub bolta albăstruie

ca să-mi revărs

durerea amăruie.

Când nu mai pot

şi totul e-o durere,

încerc să zbor

cu singura putere,

mă tot îndrept

spre casa părintească

și cuib îmi torc

la vatra tărănească.

RAMUL GOL

Cade frunza pe-a mea geană,

Stropii reci lovesc în prag,

Eu mă simt ca o sărmană

În pustiul meu pribeag.

Cade frunza, toamna vine,

Totul pare trist în jur,

Foşnetul adună-n mine

Liniştea, ce vreau s-o fur.

În pustiul toamnei mele

Ramul gol adună dor,

Inundat de friguri grele,

Mă doreşte, să-l ador.

SOARTA

Când boala grea mă fură, torturând,

A mele chinuri pline de durere,

Pe-o rază de lumină mă întind,

Cerşind din mers puţină mângâiere.

Când boala grea mă toarce, mă-ntristez,

Şi chipul îmi exprimă suferinţă,

Devin o rugă, necăjit cedez,

Fără să-ntreb ceva de-a mea voinţă.

Devin o pradă şi-un prizonier,

Al sorţii joc căzut în a mea umbră

Şi prin durerea arsă de puteri

Mai caut loc prin soarta ce mă curmă.

Mai caut loc, cerând câte puţin,

De-a-mi alina cu ierburi rănile,

Iar ea ca o nebună, peste chin,

Îmi răscoleşte şi mai rău durerile.

Mă jefuieşte şi-mi stropeşte cu pelin

Cuprinsul ce domneşte-a mea fiinţă

Şi cu o cupă plină de venin

Omoară-a mea tărie şi credinţă.

ÎN LUMEA MEA

În lumea mea e greu de tot,

Cu lacrimile fac potop.

În lumea mea eu sunt un foc,

Toţi se-ncălzesc, când mă sufoc.

În lumea mea eu sunt un vânt,

Când fac răcoare, toți mă simt.

În lumea mea mai sunt și-un colb,

Mă-nghit cu toţii și mă sorb.

În lumea mea eu sunt un joc

Şi toată viaţa îmi caut loc.

Pustiu sau mare de alin,

Dar nu găsesc, căci sunt un chin.

Găsesc un loc de adăpost

În lumea unde sunt şi-am fost,

Acolo, de sunt singurea,

În lumea, unde pot ofta.

NU SUNT NIMIC

Nu sunt nimic,

decât o frunză ce adie

în miez de noapte și de zi.

Nu sunt nimic,

decât un vid în pribegie,

cu suflul renăscut-zidit.

Nu sunt nimic,

decât un ram ce vrea să crească

sub lună, soare, cer senin.

Nu sunt nimic,

sunt doar o floare pământească,

cu gând și suflet feminin.

 

SINGURĂTATE

În cei patru pereţi mă aflu iar acum

Şi singură vorbesc, şi singură compun,

Şi curge vorba lin, şi eu ceva tot spun,

Cu gândul mă întrec, şi eu lui mă supun.

Şi iarăşi parcă aş vrea cu oamenii să fiu,

Dar nu! Vreau singurea să fiu şi să mă ştiu,

Nu vreau să fiu văzută şi întrebată iar

De ce în noapte stau pe imaginar cântar.

Eu cântăresc întruna culorile din cer

Şi de la oameni – o vorbă bună prefer,

Căci vorba lor tăioasă apasă-al meu ţinut

Şi nu aud nimica, că sunt şi eu ce sunt.

PREFAŢĂ

Traversez cu paşi pământul,

Traversez cu gândul vântul,

Traversez imaginar

Pe o creangă de arţar.

Traversez cât sunt în viaţă,

Traversez ca o prefaţă,

Traversez încetişor

Peste anii ce-i cobor.

PRIN STRĂINI

E frig în casă şi în poartă,

E frig în suflet şi în gând,

Surâd copacii şi se ceartă,

În valuri marea dormitând.

Frunzele cad şi se agită,

Gândacii mişună uşor,

Strecoară vântul printr-o sită

Orele reci ce trec şi mor.

În colţ de stradă se aude

O mandolină zângănind,

O lume merge, parcă râde,

Dorind să-asculte al meu colind.

Frumoase străzi şi bulevarde,

Frumoşi şi oamenii la chip,

Dar al meu suflet simt că arde

De neputinţă, de suspin.

Străin e drumul şi-nţelesul,

Străin e cântecul din jur,

Florile cresc, eman mirosul,

Iar eu cu gandul plâng, îndur.

 

Poezii din volumul „Resemnare prin metaforă”, de Galina Martea, Editura Bestelmijnboek, Olanda, 2020

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.